Sibiu: O persoană a murit şi alte două, între care un copil, au fost rănite într-un accident pe DN 1

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar fiica sa în vârstă de 11 ani şi un alt bărbat au fost răniţi, în noaptea de joi spre vineri, după ce un TIR şi o autoutilitară s-au ciocnit pe DN 1, în localitatea Porumbacu de Jos din judeţul Sibiu.

203 afișări
Imaginea articolului Sibiu: O persoană a murit şi alte două, între care un copil, au fost rănite într-un accident pe DN 1

Sibiu: O persoană a murit şi alte două, între care un copil, au fost rănite într-un accident pe DN 1 (Imagine: Shutterstock)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul a avut loc după ce un bărbat de 40 de ani din Braşov, care conducea un TIR pe DN 1, spre Braşov, a intrat pe contrasens într-o curbă la dreapta, în localitatea Porumbacu de Jos. Ajuns pe contrasens, autotrenul a lovit o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 42 de ani din judeţul Vrancea.

În urma impactului, şoferul TIR-ului şi-a pierdut viaţa, iar celălalt şofer a fost grav rănit. În TIR, alături de şofer se mai afla fiica acestuia, în vârstă de 11 ani, care a fost şi ea rănită.

Conform sursei citate, pentru scoaterea victimelor din maşini a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, iar pe durata intervenţiilor şi până la finalizarea cercetării la faţa locului traficul în zonă a fost complet blocat timp de mai bine de o oră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici