- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Sindicaliştii CNSLR Frăţia menţin calendarul protestelor
Federaţiile afiliate la CNSLR Frăţia sunt nemulţumite de rezultatul discuţiilor dintre premierul Emil Boc şi liderii confederaţiilor privind pachetul de legi pe care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea şi îşi menţin calendarul de acţiuni anunţat, urmând ca marţi să picheteze Parlamentul.
Biroul Operativ al CNSLR Frăţia s-a întrunit, luni, pentru a analiza rezultatul discuţiilor de sâmbătă, de la Guvern, cu liderii sindicali, pentru o ultimă discuţie privind proiectul legii de salarizare unitară înainte ca Guvernul să decidă care dintre amendamentele primite vor fi incluse în document şi transmise Parlamentului, pentru asumarea răspunderii. La întâlnire au participat şi reprezentanţii ministerelor implicate în elaborarea legii.
Liderii federaţiillor afiliate la CNSLR Frăţia s-au arătat, la întâlnirea de luni, nemulţumiţi "de elementele pozitive" prezentate de Marius Petcu, acesta referindu-se la posibilitatea refacerii legii unice de salarizare în nouă luni.
"Se pare că aceste elemente pozitive nu au fost suficiente pentru reprezentanţii bugetarilor, care sunt în continuare preocupaţi de legea unică, de disponibilizările anunţate, de concediul fără plată şi de orele suplimentare neplătite", a spus preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
Astfel, peste 1.500 de salariaţi din sistemul public vor picheta, marţi, sediul Parlamentului, acestora alăturându-li-se şi angajaţii din sectorul economic, în speranţa că, "pe ultima sută de metri" Guvernul va renunţe la asumarea răspunderii pe pachetul de legi.
Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a mai arătat că dacă Guvernul îşi menţine decizia de asumare a răspunderii pe cele trei legi, următorul pas va fi greva generală la care sindicaliştii din sistemul bugetar nu renunţă.
Liderul a spus că Federaţia Sanitas avea un calendar separat de proteste, intenţionând să organizeze un miting în Capitală cu participarea a peste 10.000 de oameni, dar că o decizie finală în acest sens va fi luată în funcţie de deciziile care se vor lua marţi.
Marius Petcu a precizat că cea mai expusă zonă în cazul în care se va ajunge la grevă generală vor fi spitalele, precizând că se va încerca ca treimea prevăzută de lege pentru asigurarea activităţii să fie susţinută de angajaţi care nu sunt membri ai Sanitas.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, luni, că în urma şedinţei Comitetului Executiv al confederaţiei, sindicaliştii au decis să picheteze sediul Parlamentului, marţi, între orele 14.30 - 17.30, nemulţumiţi de forma actuală a celor trei legi.
-
REPORTAJ: Mii de oameni, izolaţi de aproape o săptămână în case acoperite de zăpadă de şase metri - GALERIE FOTO
Social astăzi, 17:48
Mii de oameni din localitatea buzoiană Glodeanu Siliştea sunt izolaţi de aproape o săptămână din cauza zăpezii care ajunge până la şase metri. Oamenii spun că nu au mai văzut nămeţi aşa mari de ani de zile şi se plâng că nu au mâncare, energie electrică şi nu pot să îşi îngroape morţii. citeşte tot
-
Fostul premier, afectat de criza economică: Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să economisească pe card
Social astăzi, 17:03
Fostul premier Emil Boc nu a mai reuşit în ultimele luni de mandat să strângă bani pe cardurile bancare, aşa cum a procedat constant în perioada în care a deţinut postul de şef al Guvernului, ci a cheltuit din economii o sumă totală de 2.000 lei, disponibilităţile contului său scăzând la 83.000 lei. citeşte tot





Nu exista comentarii