Sindicaliştii din Educaţie dau vina pe clasa politică pentru rezultatele de la titularizare

  • Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că rezultatele de la examenul de titularizare sunt eşecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani şi că vina nu poate fi dată doar pe profesori.
  • „Rezultatele Examenului Naţional de Titularizare sunt eşecul clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani! Cine vrea să arunce vina doar pe profesori, nu face altceva decât să arunce praf în ochii opiniei publice”, se arată într-un comunicat al FSLI.
1025 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii din Educaţie dau vina pe clasa politică pentru rezultatele de la titularizare

Federaţia consideră că rezultatele de la Titularizare sunt slabe, dar nu sunt surprinzătoare: „Ne întrebăm de ce este surprins Preşedintele României, domnul Klaus Ioahannis, de aceste rezultate, în condiţiile în care domnia sa provine din rândul cadrelor didactice şi suntem convinşi că ştie sau ar trebui să ştie, de ce s-a ajuns aici”.

Reprezentanţii sindicatului susţin că aceste rezultate sunt „produsul complicităţii politicienilor din partide diferite, care s-au succedat la conducerea acestei ţări, fie ca parte a puterii executive, fie ca parte a puterii legislative, care nu au mişcat un deget pentru schimbarea în bine a învăţământului, ba din contră au avut grijă să îl menţină într-o permanentă subfinanţare”.

FSLI susţine că nu se poate face performanţă fără oameni bine pregătiţi, implicaţi şi devotaţi acestui sistem, iar acest lucru înseamnă luarea unor măsuri urgente.

În opinia sindicaliştilor, cele mai mari greşeşli făcute în ultimii sunt sunt: salariile neatractive din sistem, neglijarea aproape totală de către învăţământul superior a formării iniţiale a cadrelor didactice, umilirea cadrelor didactice, în diferite forme, de la critică neconstructivă în spaţiul public, până la nepăsarea afişată de clasa politică faţă de problemele reale şi grave ale acestora, dar şi birocraţia care a transformat cadrele didactice în scribi.

Cei care ne conduc sunt buni doar la discursuri populiste şi ştiu exact cum să manipuleze opinia publică aruncând vina şi responsabilitatea pentru orice formă de eşec al sistemului de învăţământ, în ograda celor care chiar muncesc– angajaţii acestui sistem! E uşor să arăţi cu degetul de la pupitrul insituţiei pe care o conduci, e uşor să găseşti ţap ispăşitor, mai greu e să îţi asumi, că prin funcţia pe care o ai, fie că eşti ministru, parlamentar sau şef al statului, nu ai făcut nimic sau nu cât trebuie pentru redresarea şcolii româneşti! Este evident că situaţia actuală a învăţământului nu este cea dorită şi acest lucru trebuie să ne pună pe fiecare dintre noi pe gânduri- sindicate, Guvern, cadre didactice, elevi şi părinţi. Trebuie făcut front comun pentru a schimba în bine învăţământul din România, iar mentalitatea faţă de acesta: <Lasă că merge şi aşa!>, trebuie să dispară”, a declarat Simion Hancescu, preşedintele FSLI.

Rata notelor peste şapte, necesare pentru titularizare, a fost în 2021 în scădere faţă de anii trecuţi, respectiv 44,47% faţă de 58,66% în 2020, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici