- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Sindicate: Pachetul de legi în educaţie este o soluţie "îndrăzneaţă"
Sindicatele din educaţie consideră că pachetul de legi propus de Preşedinţie este o soluţie "îndrăzneaţă", dar că acesta trebuie analizat cu sindicatele şi în cadrul Ministerului Educaţiei, apoi pus în dezbatere publică.
Vicepreşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat, la finalul întâlnirii cu şeful statului, că proiectul de lege privind învăţământul superior, elaborat de Comisia prezidenţială, este unul "îndrăzneţ" şi se potriveşte la prima vedere etapei în care se află Europa şi, implicit, România.
"Trebuie parcurşi mai mulţi paşi, trebuie aplicată (legea - n.r.) în preuniversitar mai întâi, pentru că aceasta poate avea efecte şi asupra celor din învăţământul superior. Era o lege absolut necesară şi trebuie analizată foarte bine în mediul academic", a spus Hadăr.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a spus că proiectul referitor la învăţământul preuniversitar este soluţia prezidenţială care are la bază strategia asumată de toţi partenerii de dialog.
"Nu am citit acest proiect, nu ştiu în ce măsură corespunde strategiei FSLI. Este însă un efort deosebit al Comisiei prezidenţiale, dar trebuie văzut în ce măsură corespunde strategiei elaborate de sindicate", a precizat Cornea.
Sindicaliştii au mai spus că nu au discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre renunţarea la protestele anunţate pentru marţi.
Liderul Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a spus, la insistenţele presei, că, în dicuţiile de la Palatul Cotroceni, şeful statului le-a spus sindicaliştilor prezenţi, referitor la intenţia acestora de a declanşa o grevă generală, că este treaba lor.
Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat, joi, pe sindicaliştii din educaţie, că au fost finalizate trei proiectele de lege privind învăţământul, de către Comisia Miclea, pe care şi le asumă, dar nu a făcut nicio referire la greva anunţată de sindicate.
Surse oficiale au declarat că premierul Emil Boc şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vor avea o discuţie privind situaţia din învăţământ înainte de întâlnirea liderilor sindicali din educaţie cu reprezentanţii Executivului, programată pentru începutul săptămânii viitoare.
Întâlnirea cu şeful statului a avut loc după ce sindicatele din Educaţie au anunţat că organizează grevă, marţi, când este programată teza unică la Limba şi literatura română.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





din ce cauze scade calitatea invatamintului an de an ?
1.expansiunea universului, cresterea entropiei,decadentei lumii
2.cei sapte ani de acasa, din cauza disocierii importantei celulei de baza a societatii-familia(nea junsuri,programe tv,site-uri deocheate pc,publicitate relatii sexuale,inclusiv perverse,etc)
3.lips a unui nou sistem de educatie sociala organizat pt. a inlocui educatia sociala de stat dinainte de '89, care incepea de la gradinita cu soimii patriei si continua pe toate palierele de invatamint-pionieri,sa pina la scoala de meserii, liceu sau facultate. chiar si in armata se scolariza vezi: soferi, bucatari, radiotelegrafisti, etc.? urma, apoi, educatia concreta prin munca la locul de munca si familia tinara...
4.renuntarea, de astazi,la competitii sportive si artistice scolare si studentesti
5.nedefinitivarea educatorilor,invatatorilor si profesorilor pe post
6.explozia mijloacelor de comunicatie si killgame-urile electronice
7.lipsurile pedagogice a unor dascali la clasa si incurajarea astfel a meditatiilor particulare si a micii coruptii, care constiutue in mare parte evaziune fiscala
8.renuntarea la uniforma si matricola in invatamintul preuniversitar si incurajarea arderilor unor etape in dezvoltarea tinerilor(limuzine si alte produse si obiceiuri de lux,etc)
9.bussinesul anumitor profesori cu studenti si coruptia pentru promovarea examenelor,a titlurilor stiintifice,sa
10.inflatia de universitati si facultati, fara a tine seama de un necesar de studenti-cifre de scolarizare pe specialitati reale si obiective
11.neajungerea niciunei universitati in top 500 pt. a crea modele si emulatie
12.lipsa de munca organizata in intreprinderi industriale stabile sau santiere nationale pt. a se forja prin munca caracterul tinerilor de orice meserie sau specialitate si reducerea vagabondajului si a abandonului scolar
13.necorelare a de virsta in cazul carnetului de sofer, care se poate lua la 18 ani,toata clasa a 12-a de liceu fiind spulberata de pusti cu limuzine,netinindu-se de carte.asadar, terminarea liceului ar trebui devansata cum era odata la 11 clase(a fost liceu chair cu 10 clase,propunerea ramine de mijloc) si atunci clasa a 12-a nu s-ar mai suprapune cu obtinerea carnetului de sofer, liceul ar fi liceu, nu salon auto periculos si de fite!
14.raminerea in urma a dezvoltarii satelor si agriculturi pt.meserii si specialitati specifice
15.slabirea vigilentei si preventiei fortelor de ordine.nu se vad pe teren, pt.a intimida eventuale derapaje infractionale
concluzie: trebuie reformata intreaga societate
Sindicatele din educaţie consideră că pachetul de legi propus de Preşedinţie este o soluţie "îndrăzneaţă", dar că acesta trebuie analizat cu sindicatele şi în cadrul Ministerului Educaţiei, apoi pus în dezbatere publică.