Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din grilă

Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din proiectul legii unice, pentru a se respecta principiul "la muncă egală, salariu egal" şi spun că nu sunt de acord cu asumarea răspunderii de către Guvern, neînţelegând "graba" Executivului.

11 afișări
Imaginea articolului Sindicatele cer modificarea coeficienţilor din grilă

Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Petru Dandea (Imagine: Mediafax Foto)

Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Petru Dandea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că trebuie făcute corecţii pe grilele actuale şi de aceea cer înaintarea proiectului spre dezbatere în Parlament, pentru a mai putea fi făcute modificări la comisiile Legislativului.

Potrivit lui Dandea, actuala formă a proiectului legii unice nu respectă principiul iniţial al legii "la muncă egală, salarii egale".

"Nu înţelegem de ce un contabil din Ministerul Educaţiei să aibă un salariu mai mare decât un contabil din Ministerul Muncii, sau de ce un şofer al unui ministru să aibă salariul dublu faţă de cel al unui şofer de ambulanţă", a subliniat Dandea.

Liderul sindical spune că nu înţelege graba Guvernului de a-şi asuma răspunderea.

"Executivul argumentează că acum au majoritatea în Parlament şi acest lucru le permite ca legea să treacă în forma actuală fără modificări", a precizat vicepreşedintele "Cartel Alfa".

Dandea spune că, oricum, coeficienţii din grila unică nu se vor aplica de anul viitor, ci din 2012-2013, sau poate şi mai târziu şi există posibilitatea ca legea să fie modificată prin ordonanţe de urgenţă, ceea ce este anormal.

"Cartel Alfa" a cerut Guvernului să publice pe site proiectele de legi pe care îşi asumă răspunderea.

Premierul Emil Boc a semnat scrisoarea prin care anunţă intenţia Guvernului de asumare a răspunderii pentru legile educaţiei, salarizării şi reducerii cheltuielilor bugetare, scrisoare transmisă birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici