- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Sindicatele sugerează politicienilor să nu vină la deschiderea anului şcolar
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Spiru Haret cer membrilor de sindicat să nu participe la manifestările de deschidere a anului şcolar, la care vor fi prezenţi politicieni, sugerându-le totodată şi reprezentanţilor clasei politice să nu vină la festivităţi.
Într-un comunicat, semnat de liderii celor două sindicate, se arată că în proiectul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, învăţământul este situat la periferia grilei de salarizare, iar aplicarea Legii va avea drept efecte diminuarea veniturilor de natură salarială ale personalului din sistem, crearea de inechităţi prin pierderea unor drepturi câştigate ale salariaţilor din educaţie şi îngheţarea salariilor pe perioadă nedeterminată indiferent de rata inflaţiei, concedieri masive în sectorul bugetar.
Totodată, sindicatele afirmă că Guvernul refuză aplicarea Legii 221/2008 - de majorare a salariilor personalului didactic, în ultima perioadă, în învăţământul preuniversitar de stat, procedându-se la desfiinţarea a aproximativ 20.000 de posturi, ceea ce a dus la disponibilizări masive de personal.
"Executivul intenţionează să îi forţeze pe cei peste 400.000 de salariaţi din învăţământ să accepte concediu fără plată pentru o perioadă de zece zile lucrătoare, ceea ce va implica trimiterea acasă a celor peste 3,5 milioane de elevi", mai arată sindicatele.
De asemenea, în comunicat liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ai Federaţiei Spiru Haret, respectiv Aurel Cornea şi Gheorghe Isvoranu, sugerează tuturor reprezentanţilor clasei politice să nu se prezinte în faţa oamenilor şcolii, cu prilejul deschiderii anului şcolar, "pentru a le vinde din nou iluzii prin luările de cuvânt".
"În locul cuvântărilor sterile, politicienii pot să folosească constructiv acest timp liber, ca să analizeze cu responsabilitate legile pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi să găsească soluţii care să evite, atât degradarea iremediabilă a statutului social al cadrului didactic, cât şi prăbuşirea sistemului naţional de învăţământ", se mai arată în comunicatul citat.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Directorii si inspectorii nu sunt niste politruci, in marea lor majoritate?
si? ce lideri de sindicat? cand s-au negociat coeficientii n-au fost acolo? s-au dus acolo si au spus sa traiti, asa facem ca lis-a dat si lor partea, si acum vin in fata oamenilor si sa arata bataiosi. minciuni.
de ce nu fac greva ca si magistratii. sa vedem, daca nu se incepe anul scolar statul ce o sa faca. daca magistratii, organele statului sunt indispensabili, profesorii de ce nu ar fi la fel?
degeaba ies in faat oamenilor cu texte din acestea pentru ca de ani de zile acesti "lideri de sindicat" nu au fost in stare de nimic. si datorita lor invatamantul este asa cum il vedeti. si o sa fie si mai rau. aveti rabdare.