Sindicatul Rafinorul: Angajaţii Rafinăriei Steaua Română Câmpina vor fi concediaţi

Consiliul de administraţie al Rafinăriei Steaua Română Câmpina a decis concedierea colectivă a tuturor celor 409 angajaţi ai societăţii, din cauza lipsei materiei prime, sindicaliştii de la Rafinorul anunţând că vor începe acţiunile de protest.

194 afișări
Imaginea articolului Sindicatul Rafinorul: Angajaţii Rafinăriei Steaua Română Câmpina vor fi concediaţi

Sindicatul Rafinorul: Angajaţii Rafinăriei Steaua Română Câmpina vor fi concediaţi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Decizia de concediere colectivă a fost luată marţi, de Consiliul de Administraţie al SC Rafinăria Steaua Română SA Câmpina, se arată într-un comunicat de vineri al Sindicatului Independent Rafinorul Câmpina.

Potrivit sursei citate, Rafinăria a fost oprită şi nu mai funcţionează din 1 ianuarie 2009. Petrom a sistat livrările de ţiţei şi a reziliat, în 17 februarie, contractul de vânzare-cumpărare pe 2009.

"Aceată situaţie a fost generată de neplata la timp a ţiţeiului, datorită lipsei lichidităţilor băneşti, ca urmare a nerambursătii de către ANAF a sumei de 40.810.082 lei, reprezentând TVA-ul aferent perioadei august 2007 - decembrie 2008. Neîncasarea acestei sume a afectat grav fluxul de numerar şi capacitatea de plată a societăţii în relaţiile cu furnizorii săi", se mai arată în comunicatul citat.

TITLURILE ZILEI

Sindicaliştii susţin că societatea are de încasat creanţe în valoare de 9.126.255 lei, reprezentând contravaloarea păcurii livrate în 2008 la Electrocentrale Oradea şi CET Iaşi, care susţin că nu au primit sumele necesare de la stat pentru aceste achiziţii publice.

Reprezentanţii Sindicatului Rafinorul anunţă că, în perioada 2-4 martie, vor picheta sediul Guvernului cu salariaţii care vor fi disponibilizaţi.

Totodată, ei susţin că oprirea activităţii Rafinăriei Steaua Română are consecinţe în plan social, fiind afectate şi familiile persoanelor disponibilizate, dar şi în plan economic, efectele constând în întreruperea investiţiilor de mediu şi de retehnologizare, în valoare de peste 18 milioane de euro, pe care rafinăria le-a început în perioada 2007-2008.

De asemenea, oprirea funcţionării va avea influenţe financiare negative asupra bugetului de stat şi local, rafinăria făcând parte din categoria marilor contribuabili.

Sindicaliştii de la Rafinorul susţin că escaladarea conflictului depinde de rapiditatea cu care Ministerul de Finanţe va debloca cele 10 milioane de euro pentru plata TVA, în acest sens fiind făcute deja mai multe demersuri care nu au fost soluţionate.

La jumătatea lunii ianuarie, directorul general al rafinăriei, Nicolae Bucur, declara că între 150 şi 200 de salariaţi vor intra în şomaj tehnic, cu plata a 75% din salariu, din cauza lipsei fondurilor pentru continuarea activităţii, adăugând că dacă situaţia se va înrăăutăţi, probabil vor mai fi şi alţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici