Sindromul hemolitic uremic se extinde: Un copilaş de un an din Bacău a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. La Bacău a început o investigaţie epidemiologică

Un bebeluş din Bacău care a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic a fost transferat, în cursul serii de vineri, de la Spitalul Judeţean Bacău la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, informează un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

5748 afișări
Imaginea articolului Sindromul hemolitic uremic se extinde: Un copilaş de un an din Bacău a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. La Bacău a început o investigaţie epidemiologică

Sindromul hemolitic uremic se extinde: Un bebeluş de un an a fost transferat de la Bacău la Spitalul de Pediatrie din Iaşi (Imagine: Bogdan Iordache/ Arhiva Mediafax Foto)

DSP Bacău a început o investigaţie epidemiologică după ce starea unui copilaş de un an cu sindrom hemolitic uremic s-a înrăutăţit şi a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copilaşului i-au fost recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariţiei sindromului.

Totodată, DSP Bacău a început investigaţia epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară.

"Direcţia de Sănătate Publică Bacău a informat Ministerul Sănătăţii şi Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile de la INSP, conform ordinului ministrului Sănătăţii de raportare zilnică a cazurilor de boală diareică gravă şi sindrom hemolitic uremic, cu privire la apariţia în ziua de vineri a unui caz de sindrom hemolitic uremic (SHU) la Spitalul Judeţean din Bacău, copilul fiind ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi", se arată în comunicatul citat. 

TITLURILE ZILEI

Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba de un copil de un an din oraşul Bacău, care s-a internat vineri, 19 februarie,  la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi care a fost transferat, în aceeaşi zi, la Spitalul de Pediatrie din Iaşi în cadrul secţiei de nefrologie.

"Copilul a manifestat  boala diareică acută cu debut în data de 4 februarie, pentru care a primit tratament antibiotic timp 3 zile în regim ambulatoriu cu o evoluţie favorabilă, dar cu înrăutăţire a stării de sănătate în data de 18 februarie", anunţă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit recomandărilor Ministerului Sănătăţii, DSP Bacău a început investigaţia epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară. Copilul a ajuns la Spitalul de Pediatrie Iaşi cu aproximaţie la ora 20:00, urmând sa fie recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariţiei sindromului.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte recomandările medicilor cu privire la respectarea regulilor de igienă în această perioadă.

Trei copii cu sindromul hemolitic-uremic, toţi din Argeş, au murit în ultimele săptămâni la Spitalul "Marie Curie" din Capitală. 

Şapte bebeluşi cu sindrom hemolitic-uremic sunt internaţi în continuare la spitalul "Marie Curie" din Capitală, dintre care patru sunt la Nefrologie şi trei la Terapie Intensivă, a spus, vineri, medicull Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici