Societate din Năvodari amendată cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor de securitate chimică

Garda de Mediu Constanţa a amendat o societate din Năvodari cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind securitatea chimică. Amenda vine după un control la care s-a constatat că firma nu a făcut evaluarea securităţii chimice pentru substanţele produse, în cantitate mai mare de 10 tone/an.

308 afișări
Imaginea articolului Societate din Năvodari amendată cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor de securitate chimică

Societatea se ocupă de producerea îngrăşămintelor chimice şi de comerţul cu produse chimice.

Fişele cu date de securitate pentru substanţele chimice şi amestecurile produse de societate nu conţineau scenarii de expunere, ceea ce contravine prevederilor legale.

„Obiectivul principal al inspecţiei a fost verificarea conformării cu Regulamentul REACH, prevederi care se aplică producătorilor, importatorilor, utilizatorilor care produc, introduc pe piaţă sau utilizează substanţele că atare sau în compoziţia amestecurilor ori a articolelor. Au fost verificate fişele cu date de securitate (FDS) pentru substanţele chimice şi amestecurile de substanţe produse de societate, precum şi etichetarea şi ambalarea produselor, constatându-se că fişele cu date de securitate pentru substanţele chimice şi amestecurile de substanţe produse nu conţin scenarii de expunere, obligaţie prevăzută de HG 477/2009 şi Regulamentul (CE) nr.1907/2006 REACH”, anunţă Garda de Mediu Constanţa.

Fişele cu date de securitate trebuie să conţină informaţii esenţiale precum frazele de pericol şi de precauţie, condiţii de manipulare şi depozitare, şi trebuie transmise către utilizatorii produselor pe lanţul de aprovizionare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici