Video Şofer de TIR filmat în timp ce mergea pe contrasens pe autostradă şi ajutat să ajungă pe direcţia bună | VIDEO

Un şofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens pe autostrada A1 Sibiu-Deva, pentru că a ratat o ieşire. După ce l-au certat, doi participanţi la trafic l-au ajutat să ajungă pe direcţia bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2968 afișări

Un şofer de TIR a filmat, marţi, un autoturism din Mureş care mergea pe contrasens, pe autostrada A1 Sibiu-Deva.

El s-a oprit şi l-a atenţionat pe şoferul maşinii că merge în direcţie greşită, dar totodată, împreună cu alt coleg care conducea un TIR, au blocat traficul pe cele două benzi, astfel încât autoturismul să poată fi întors pe direcţia de mers bună.

În imagini se poate vedea maşina care merge cu viteză mică, pe contrasens, fiind evitată în ultimul moment de două autoturisme.

Apoi şoferul TIR-ului, care a şi filmat, a oprit şi i-a strigat bărbatului din autoturism să se întoarcă deoarece nu e pe direcţia bună. Între timp, pe prima bandă a autostrăzii a oprit încă un TIR, circulaţia a fost oprită şi astfel autoturismul a fost întors.

„Un domn ce a trecut de ieşirea pe care trebuia să iasă la Sibiu şi s-a gândit că îi mai bine să se întoarcă pe autostradă Sibiu-Deva. Suntem de tot râsul.....!”, a scris persoana care a filmat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici