Video Sorin Ovidiu Vântu, reţinut de Parchetul instanţei supreme - VIDEO

Sorin Ovidiu Vântu a fost reţinut, joi, de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru 24 de ore, în legătură cu favorizarea fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, din România. Concret, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost reţinut sub acuzaţia de favorizarea infractorului.

143 afișări

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a declarat, joi, la ieşirea din sediul Parchetului, în momentul în care a fost urcat în duba Poliţiei, după reţinere, că îşi doreşte ca atunci când Traian Băsescu va pierde, în sfârşit, o bătălie, să îl vadă în locul său.

Procurorii au decis să-l reţină pe Sorin Ovidiu Vântu, după ce au primit, săptămâna trecută, informările de la autorităţile judiciare din Cipru şi Indonezia privind tranzacţiile prin care îi erau viraţi bani lui Nicolae Popa de la omul de afaceri, prin intermediul lui Alex Stoian şi Octavian Ţurcan.

Procurorii i-au audiat pe Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan şi pe Alex Stoian, în cazul lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, condamnat la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea FNI, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

La locuinţele acestora şi ale altor persoane s-au făcut percheziţii.

În acest dosar, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost dat în consemn la frontieră pentru ca autorităţile judiciare să fie anunţate când acesta părăseşte România, după cum declarau, în decembrie 2009, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a informat că joi au loc percheziţii în zece locaţii, fiind audiate o serie de persoane în cazul Nicolae Popa, fostul director Gelsor, pentru care autorităţile române au solicitat extrădarea din Indonezia, unde a fost capturat.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în colaborare cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă cercetările în cauza având ca obiect favorizarea infractorului, respectiv stabilirea circumstanţelor în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România şi a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de la executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani, informează PICCJ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici