Soţul uneia din farmacistele ucise în Braşov: Alexandru Diaconescu e asasinul, instanţa l-a răsplătit

Soţul uneia dintre cele două farmaciste ucise în 2004 la Braşov spune că, din punctul său de vedere, Alexandru Diaconescu, arestat în acest caz şi achitat apoi, este cel care le-a omorât pe cele două femei, iar după ce acesta a fost despăgubit "statul român l-a transformat în criminal plătit".

1227 afișări
Imaginea articolului Soţul uneia din farmacistele ucise în Braşov: Alexandru Diaconescu e asasinul, instanţa l-a răsplătit

Alexandru Diaconescu (Imagine: Zoltan Racz/ Mediafax Foto)

Dan Cistian, soţul uneia dintre farmaciste, i-a chemat pe jurnalişti joi, la mormântul soţiei sale, pentru a face o conferinţă de presă.

Bărbatul a spus că, din punctul său de vedere, Alexandru Diaconescu este cel care i-a ucis soţia şi pe colega acesteia, în decembrie 2004, în farmacia Thea din Braşov şi că judecătorii nu au ţinut cont de probele ADN care l-au făcut pe Diaconescu suspectul principal în acest dosar.

"E un precedent pentru viitoarele crime care vor fi în România, pentru criminalii care vor scăpa nevinovaţi. După ce Diaconescu a primit casarea sentinţei la ICCJ am cerut Parchetului să se expertizeze încă o dată hainele lui şi halatele celor două victime. Răspunsul venit de la expertiză a fost că hainele au fost ţinute în cutii de xerox şi s-au pierdut toate probele de pe ele", a afirmat Cistian.

El a spus că după ce Alexandru Diaconescu a fost achitat de instanţă a dat statul român în judecată la CEDO, iar dosarul i-a fost aprobat.

"Am cerut despăgubiri de un euro pentru că banii nu le vor mai scoate din groapă. Regret că la Strasbourg voi cere socoteală doar statului român pentru greşeala pe care a făcut-o şi nu şi celui care mi-a ucis soţia şi mi-a transformat viaţa într-un coşmar. Mă doare faptul că moartea celor două femei nevinovate nu a fost răzbunată. Mai rău, justiţia a înţeles chiar să răsplătească asasinul cu bani. De ieri (miercuri -n.r.), de când instanţa supremă a decis definitiv şi irevocabil să-l răspătească în bani pe ucigaşul celor două suflete nevinovate, Alexandru Diaconescu nu mai este doar un criminal, el a devenit un criminal plătit", a mai declarat bărbatul.

Instanţa supremă a decis definitiv, miercuri, ca tânărul care a fost arestat în decembrie 2004 pentru uciderea a două farmaciste din Braşov şi care a fost achitat, prin trei decizii ale instanţelor, ultima dată de Înalta Curte în noiembrie 2008, să primească despăgubiri de aproape 220.000 de lei.

Alexandru Emil Diaconescu a cerut Tribunalului Bucureşti, în mai 2009, acordarea de prejudicii materiale, ocazionate de procesul în care a fost achitat, în valoare de 150.000 de lei, precum şi daune morale, suferite ca urmare a acuzaţiilor grave aduse de anchetatori şi de regimul de detenţie, în valoare de 12.600.000 de lei.

Tribunalul Bucureşti a admis, în 25 mai 2010, solicitarea lui Diaconescu şi a dispus ca acesta să primească de la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, despăgubiri de 150.000 de lei pe latură materială şi două milioane de lei daune morale.

Decizia a fost contestată de Ministerul Finanţelor la Curtea de Apel Bucureşti, care în 10 mai 2011 a redus despăgubirile acordate de la 150.000 de lei la 51.998 de lei daune materiale şi de la două milioane de lei la 150.000 de lei daune morale. Instanţa a respins apelul lui Alexandru Diaconescu şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei Tribunalului Bucureşti din mai 2010.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care miercuri a decis definitiv ca Alexandru Diaconescu să primească 51.998 de lei daune materiale şi 150.000 de lei daune morale.

În cererea sa, depusă în 14 mai 2009, la Secţia civilă a Tribunalului Bucureşti, Diaconescu arăta că a fost acuzat, inculpat şi apoi arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Acesta le-a indicat judecătorilor civili şi perioada de arestare preventivă, respectiv din 15 decembrie 2004 până în 27 octombrie 2005. De la eliberarea sa, din octombrie 2005 şi până în 7 februarie 2007 el a avut interdicţia de a părăsi localitatea Braşov timp de aproximativ 16 luni.

"Sunt victima unei grave erori judiciare, aşa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deosebit de grav şi care a fost achitată de toate cele trei instanţe (fond, apel şi recurs - n.r.)", se arată în acţiunea lui Diaconescu, obţinută de agenţia MEDIAFAX.

Acesta a acuzat faptul că i-a fost afectată imaginea în societate, dar şi respectul de sine, cazul său fiind unul excesiv mediatizat în mass-media locale şi mai naţionale.

"Am fost terorizat psihic în cursul anchetei, de un temut anchetator, care acum s-a pensionat, binecunoscut în oraşul de la poalele Tâmpei. Suferinţele mi-au fost produse şi ca urmare a neîncrederii cu care sunt privit de vecini şi de cunoscuţi. Mi-a fost afectată imaginea mea în societate, dar şi respectul de sine, chiar şi în prezent, cazul meu fiind prezentat într-o lumină negativă. Din cauza arestării mele, am suferit ca urmare a îndepărtării din familie, fiind lipsit de afecţiunea celor dragi mie. Logodnica mea din acea perioadă, Ana Maria Aron, m-a părăsit, adăugându-se o nouă suferinţă celei cauzate de arestarea nelegală. Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coşmarul arestării mele. Au existat încercări de intimidare a martorilor mei, prin acuzarea acestora de mărturie mincinoasă", mai arăta Diaconescu în cerere.

În 25 noiembrie 2008, instanţa supremă l-a achitat definitiv pe Alexandru Diaconescu, principalul suspect al dublei crime petrecute în decembrie 2004 într-o farmacie din municipiul Braşov, confirmând astfel deciziile instanţelor inferioare.

În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arăta că anchetatorii au acordat prea mult "credit" mărturiilor martorului Dumitru Mareş, un fost coleg de celulă de-al presupusului făptaş.

Instanţa preciza că organele de anchetă au greşit atunci când "s-au canalizat" şi au acordat "credit" informaţiilor venite de la acest martor, fără a lua în considerare şi alţi suspecţi. "De altfel, creditul pe care organele de anchetă l-au acordat informaţiilor acestui martor şi canalizarea anchetei doar asupra lui Diaconescu, fără a lua în calcul şi alţi posibili suspecţi, reprezintă o carenţă a anchetei penale, anchetatorii pierzând şansa să abordeze şi să exploateze şi alte piste", se mai arăta în motivare.

Judecătorii mai notau în motivare că singurele probe care ar fi indicat că Diaconescu ar fi fost criminalul au avut "caracter de probabilitate".

În 6 decembrie 2004, două angajate ale farmaciei Thea din municipiul Braşov au fost ucise. Alexandru Diaconescu a fost reţinut în 13 decembrie 2004, fiind acuzat că le-ar fi împuşcat pe cele două farmaciste şi ar fi furat banii care se aflau în casa de marcat.

Alexandru Diaconescu a fost trimis în judecată în 6 mai 2005, sub acuzaţiile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici