SPIONAJ industrial la IPROMIN: Rusul prins cu documente clasificate despre zăcăminte de cupru are interdicţie de a părăsi Capitala

Cetăţeanul rus care a încercat să iasă din ţară cu documente clasificate despre zăcăminte de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă are interdicţie de a părăsi Bucureştiul, măsura fiind luată de procurorii DIICOT după ce a fost prins pe Aeroportul Otopeni.

668 afișări
Imaginea articolului SPIONAJ industrial la IPROMIN: Rusul prins cu documente clasificate despre zăcăminte de cupru are interdicţie de a părăsi Capitala

SPIONAJ industrial la IPROMIN: Rusul prins cu documente clasificate despre zăcăminte de cupru are interdicţie de a părăsi Capitala (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Cetăţeanul rus O.M., în vârstă de 42 de ani, a fost prins în 19 octombrie pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni în timp ce încerca să părăsească România având asupra sa documente şi hărţi geologice emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi SUVOROV, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Procurorii au luat în cazul cetăţeanului rus măsura interdicţiei de a părăsi Bucureştiul.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală fac cercetări în cazul unui grup infracţional constituit din cetăţeni ruşi şi români, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 19 din Legea 51/1991, articolul 169 şi articolul 298 din Cod penal.

Potrivit procurorilor, factori de decizie din IPROMIN SA Bucureşti ar fi divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusa informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul "SUVOROV".

Procurorii DIICOT fac verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale, precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Suportul informativ în acest caz a fost asigurat de către SRI.

Cercetările continua in vederea documentarii întregii activităţi infracţionale, a precizat sursa citată.

Contactat telefonic de MEDIAFAX, directorul executiv al societăţii IMPROMIN, Gabriel Neamţu, a declarat că nu ştie despre ce este vorba şi a solicitat un răgaz de 30 de minute pentru a se documenta. Ulterior, acesta şi-a închis telefonul mobil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici