Spirală MISA la Băile Herculane - VIDEO

Aproximativ 3.000 de yoghini au format, marţi seară, lângă Băile Herculane, prima spirală din acest an, adepţii MISA încercând să comunice, telepatic, cu liderul lor, Gregoria Bivolaru, aflat în Suedia, unde a primit azil politic, informează Pro TV.

359 afișări
Imaginea articolului Spirală MISA la Băile Herculane - VIDEO

Spirală MISA la Băile Herculane (Imagine arhivă: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)

Potrivit Pro TV, cei mai mulţi dintre cei 3.000 de yoghini au ajuns pe platoul Coronini, din apropiere de Băile Herculane, cu câteva ore înainte de momentul spiralei. Unii au meditat, alţii au făcut exerciţii de relaxare, iar unii dintre spectatori au beneficiat de şedinţe de masaj.

După ce au format spirala, prima din acest an, adepţii MISA şi-au propus să comunice, telepatic, cu liderul lor, Gregorian Bivolaru, iar după aproximativ o oră a urmat rugăciunea.

Conform sursei citate, întâlnirea MISA a stârnit curiozitatea turiştilor aflaţi în staţiune, care au urmărit pas cu pas mişcările yoghinilor.

O nouă spirală ar urma să fie formată sâmbătă după-amiază, întâlnirea yoghinilor fiind programată să se încheie duminică.

Video Stirileprotv.ro

Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor, trafic de minori, a fost achitat, în aprilie, de Tribunalul Sibiu, la cinci ani de la debutul procesului, însă sentinţa nu este definitivă.

În prezent, Bivolaru se află în Suedia, unde a primit azil politic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici