Spitale pline până la refuz! Managerul Spitalului Victor Babeş: Sunt pacienţi care aşteaptă în gardă, pe scaun, cu oxigenul la nas!

  • La Spitalele Victor Babeş şi Matei Balş din Capitală locurile destinate pacienţilor cu Covid se epuizează rapid
  • La ATI-ul acestor spitale a fost atinsă capacitatea maximă
  • La Spitalul CF Witting, spital suport Covid, toate locurile din ATI şi locurile de pe secţii sunt ocupate
  • Cristian Banu, manager la CF Witting: Sunt epuizaţi şi medicii tineri, ne spun după gardă despre munca foarte grea, asistentele care ies la pensie de obicei mai rămâneau să lucreze în spital, acum nu mai vor
3897 afișări
Imaginea articolului Spitale pline până la refuz! Managerul Spitalului Victor Babeş: Sunt pacienţi care aşteaptă în gardă, pe scaun, cu oxigenul la nas!

Spitale pline până la refuz! Managerul Spitalului Victor Babeş: Sunt pacienţi care aşteaptă în gardă, pe scaun, cu oxigenul la nas!

Dacă ai ghinionul să faci Covid 19, e mare lucru dacă mai găseşti vreun loc liber în spitalele din Capitală. La Spitalul Victor Babeş oamenii stau noaptea ore în şir până dimineaţa, când aşteaptă externările, la Institutul Matei Balş nu mai sunt locuri, iar la Spitalul CF Witting situaţia e trasă parcă la indigo.  

„Pe cele 6 paturi disponibile pe tratamentul pacienţilor de terapie intensivă sunt toate ocupate, 6 din 6, iar pe paturile de îngrijire pacienţi cu simptome care au nevoie de îngrijire pe clinic, în cele 40 plus 3 locuri pe  cele de suspecţi sunt pline, deci  inclusiv pe cele de suspecţi le avem pline”, a declarat Cristian Banu, managerul Spitalului Witting din Capitală

În plus, aici va fi nevoie curând de personal medical în plus. 3 asistente care ies la pensie nu mai doresc să rămână să lucreze în spital pe timp de pandemie, deşi înainte de acest an doreau de obicei să-şi continue activitatea în spital. 

„Deja persoanele tinere, mă uit la medicii de terapie intensivă care sunt medici specialişti, sunt medici rezidenţi, sunt în floarea vârstei, 25, 30 de ani, coboară dimineaţa la ora 8 după gardă, spun că au avut o gardă foarte grea, foarte grea”, a adăugat Cristian Banu.

Este rău şi la Spitalul Victor Babeş din Capitală. Locurile se epuizează rapid, iar oamenii au de aşteptat ore până să poată intra pe secţii. 

„Se umple locul de aşteptare pentru pacienţi care vin la consultaţie , este plin de oameni care aşteaptă, sunt supăraţi, sunt nervoşi, vin şi ziua, vin şi noaptea, noaptea sunt aduşi cu salvările.

Ce nu internăm sunt trimişi acasă, da, să se izoleze, să aştepte cele 14 zile liniştiţi fără nicio problemă, să ţină legătura cu medicul de familie şi în cazul în care apar simptome sună la salvare şi sunt aduşi la spital.

Noaptea vin pacienţi care aşteaptă în camera  de garda, pe scaun, cu oxigenul la nas până dimineaţa când facem externări”, ne-a declarat dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeş din Capitală. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici