Spitalul "Caritas" devine centru pentru bătrâni. "S. Longhin" şi "Sf. Ştefan" se unesc cu "V.Babeş"

Mai multe spitale din Capitală vor fi comasate, printre ele fiind şi unităţi sanitare ale municipalităţii pentru reorganizarea cărora şi-a dat acceptul şi primarul general Sorin Oprescu.

237 afișări
Imaginea articolului Spitalul "Caritas" devine centru pentru bătrâni. "S. Longhin" şi "Sf. Ştefan" se unesc cu "V.Babeş"

Spitalul "Caritas" devine centru pentru bătrâni. "S. Longhin" şi "Sf. Ştefan" se unesc cu "V.Babeş" (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat pentru MEDIAFAX că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în legătură cu proiectul privind comasarea spitalelor din Capitală, mai precis privind partea care priveşte unităţile sanitare aparţinând municipalităţii şi că au căzut de acord asupra reorganizării mai multor unităţi.

"Am fost consultat, deciziile au fost luate de comun acord, vrea să fac menţiunea că atât Spitalul «Caritas» cât şi Spitalul «Scarlat Longhin» au fost retrocedate proprietarilor. În acest context, reorganizările sunt în beneficiul medicilor întrucât personalul medico-sanitar va fi transferat unităţilor cu care s-a făcut comasarea. Fac menţiunea că niciun doctor şi nicio asistentă nu vor fi daţi afară", a precizat Sorin Oprescu.

Ministrul Sănătăţii a spus, marţi, că o parte din Spitalul "Caritas" va fi transformată în centru pentru persoane vârstnice.

Pe de altă parte, Spitalul Clinic de Boli Dermato-Venerice "Prof. Dr. Scarlat Longhin" şi Spitalul "Sfântul Ştefan" se vor uni cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş", iar Spitalul de psihiatrie Titan - "Dr. Constantin Gorgos" se va uni cu Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia".

Vor mai intra în proces de comasare instituţii aparţinând Ministerului Sănătăţii, astfel că Institutul Naţional de Nutriţie şi Boli Metabolice "N.Paulescu" se va comasa cu Institutul de Endocrinologie, iar Institutul de Gastroenterologie şi Transplant Hepatic şi Institutul de Urologie şi Transplan Renal se vor uni cu Institutul Fundeni din a cărui structură s-au desprins în 2009.

Totodată, Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Dorin Hociotă" din Capitală se va comasa cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici