Spitalul de Urgenţă Bistriţa şi Palatul Culturii, între cele aproape 300 de obiective fără autorizaţie de funcţionare eliberată de pompieri

Aproape 300 de clădiri din Bistriţa-Năsăud nu au autorizaţie de funcţionare eliberată de pompieri. Fără autorizaţie funcţionează şi noul bloc operator al Spitalului de Urgenţă, Palatul Culturii, peste 120 de instituţii publice, 22 de biserici şi 12 hoteluri şi pensiuni.

156 afișări
Imaginea articolului Spitalul de Urgenţă Bistriţa şi Palatul Culturii, între cele aproape 300 de obiective fără autorizaţie de funcţionare eliberată de pompieri

Spitalul de Urgenţă Bistriţa şi Palatul Culturii, între cele aproape 300 de obiective fără autorizaţie de funcţionare eliberată de pompieri

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, 271 de clădiri din judeţ care trebuie autorizate ISU nu au reuşit până în 30 septembrie să obţină autorizaţia de securitate la incendiu.

Pe lista obiectivelor care funcţionează fără autorizaţie ISU se află 122 de instituţii publice, 22 de biserici, dar şi 12 hoteluri şi pensiuni.

Până la finalul lunii septembrie, Spitalul de Urgenţă din Bistriţa, care a amenajat noi secţii şi a construit un bloc operator nou, beneficiind de investiţii de peste 18 de milioane de euro, nu a reuşit să obţină autorizaţia de funcţionare de la pompieri, pe lista obiectivelor neautorizate fiind şi Palatul Culturii, în care autorităţile au investit peste 3 milioane de euro.

Conform şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, col. Constantin Florea, în ambele cazuri se lucrează la completarea documentaţiilor pentru obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu.

“Pentru blocul operator a fost depusă documentaţia, s-a dat avizul, dar pentru obţinerea autorizaţiei mai au nevoie de câteva completări la dosar şi urmează să se emită autorizaţia. Se lucrează şi la documentaţia pentru Palatul Culturii”, a declarat şeful ISU Bistriţa-Năsăud.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud spun că anul acesta numărul cererilor pentru eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu a crescut cu 20% faţă de anul trecut, însă, în urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, majoritatea dosarelor sunt respinse deoarece nu au toate actele sau proiectele tehnice nu sunt complete.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici