Stabilirea înţelesului termenului de "nevăzător", cerută instanţei supreme de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a formulat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul legii, astfel încât instanţa supremă să stabilească înţelesul termenului "nevăzător", utilizat în legislaţia din domeniul pensiilor, întrucât instanţele judecătoreşti au interpretat diferit acest cuvânt.

1227 afișări
Imaginea articolului Stabilirea înţelesului termenului de "nevăzător", cerută instanţei supreme de Avocatul Poporului

Stabilirea înţelesului termenului de "nevăzător", cerută instanţei supreme de Avocatul Poporului (Imagine: Hepta)

"Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un Recurs în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor articolul 59 din Legea numărul 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv ale articolul 47 alineatul (2) din Legea numărul 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi anume stabilirea înţelesului termenului de 'nevăzător'. În opinia Avocatului Poporului, dispoziţiile sus-menţionate se aplică şi persoanelor cu grad de handicap accentuat, nu numai celor cu grad de handicap vizual grav, astfel încât ambele categorii pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii", arată Avocatul Poporului, într-un comunicat de presă.

Avocatul Poporului a promovat acest recurs în interesul legii întrucât legile 263/2010 şi 19/2000 au fost interpretate şi aplicate diferit, atât la nivelul caselor teritoriale de pensii, cât şi la nivelul instanţelor judecătoreşti, situaţie ce a determinat în unele cazuri stabilirea unor debite de 50.000 şi chiar 65.000 de lei.

Astfel, conform sursei citate, magistraţii au avut două moduri de a interpreta termenul de "nevăzător".

"Într-o primă opinie, formulată de către o parte din instanţele de judecată, termenul de "nevăzător" se referă exclusiv la persoanele cu grad de handicap grav, iar persoanelor cu handicap vizual accentuat/mediu nu le sunt aplicabile prevederile privind "nevăzătorii". Într-o altă opinie, exprimată de către alte instanţe judecătoreşti, prevederile articolului 59 din Legea numărul 263/2010, respectiv ale articolul 47 alineatul (2) din Legea numărul 19/2000 sunt aplicabile atât persoanelor cu handicap vizual grav, cât şi celor cu handicap accentuat", se precizează în comunicatul de presă.

Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile articolului 59 din Legea numărul 263/2010 şi articolul 47 alineatul (2) din Legea numărul 19/2000 se aplică şi persoanelor cu grad de handicap accentuat.

"Legea nu distinge cu privire la gradul de handicap, ci numai sub aspectul tipului de handicap, respectiv vizual şi celelalte tipuri de handicap. Astfel încât, Avocatul Poporului consideră justificată opinia potrivit căreia înţelesul termenului de "nevăzători" nu este echivalentul termenului de "orb" sau celui cu grad de handicap grav. În plus, legislaţia principală şi secundară din domeniul pensiilor nu defineşte termenul de "nevăzător", de altfel nu menţionează deloc acest termen", conform sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici