Starea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu este favorabilă

Evoluţia postoperatorie a soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, este favorabilă, analizele de laborator arată că starea acesteia este în ameliorare, dar mai rămâne internată în spital câteva zile, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu.

104 afișări
Imaginea articolului Starea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu este favorabilă

Starea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu este favorabilă (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Putem vorbi de o evoluţie postoperatorie favorabilă. Analizele de laborator sunt în ameliorare, iar alimentaţia este în continuare cu restricţie. Probabil că va mai rămâne internată în spital câteva zile", a spus profesor dr. Doina Dimulescu..

Managerul Spitalului Elias a precizat că Nina Iliescu va mai rămâne internată pentru supraveghere medicală şi pentru a relua medicaţia anterioară intervenţiei chirurgicale.

Nina Iliescu (84 de ani) a mers la Spitalul Elias marţi şi a fost diagnosticată cu colecistită acută. Ea a fost operată laparoscopic, de profesor dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Profesorul Beuran a mers la Spitalul Elias la cererea soţiei fostului preşedinte Ion Iliescu şi a efectuat intervenţia laparoscopică împreună cu echipa de la Elias.

Potrivit profesorului Doina Dimulescu, din echipa operatorie au făcut parte profesorul Mircea Beuran şi conferenţiar dr. Adrian Miron, de la Spitalul Elias.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici