Staţia de metrou Berceni, EVACUATĂ după ce un mecanic a fost informat de existenţa unui colet suspect/ UPDATE: Circulaţia, reluată după verificări

Mecanicul unui tren de metrou a primit de la călători informaţia despre existenţa unui colet suspect, din motive de securitate staţia Berceni fiind evacuată, informează Metrorex.

1888 afișări
Imaginea articolului Staţia de metrou Berceni, EVACUATĂ după ce un mecanic a fost informat de existenţa unui colet suspect/ UPDATE: Circulaţia, reluată după verificări

Staţia de metrou Berceni, EVACUATĂ după ce un mecanic a fost informat de existenţa unui colet suspect (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Update Alarma pentru coletul suspect s-a dovedit a fi falsă, circulaţia fiind reluată, iar staţia Berceni a fost redeschisă, informează Metrorex.

"În urma verificărilor efectuate de echipele de intervenţie care acţionează conform procedurilor în astfel de cazuri, alarma pentru coletul suspect s-a dovedit a fi falsă. La ora 10:00, circulaţia a fost reluată, iar staţia Berceni a fost redeschisă", se arată într-un comunicat de presă al Metrorex, remis luni dimineaţă MEDIAFAX.

Alarma a fost dată după ce mecanicul unui tren de metrou a primit de la călători informaţia despre existenţa unui colet suspect.

Ştire "Metrorex informează publicul călător că astăzi, 28 februarie 2017, ora 08:44, mecanicul unui tren de metrou a primit de la călători informaţia despre existenţa unui colet suspect. Din motive de securitate, a fost evacuată staţia Berceni. Trenurile vor circula numai până în staţia Dimitrie Leonida", potrivit unui comunicat de presă al metrorex, remis luni dimineaţă MEDIAFAX.

Trenul în care s-a aflat coletul a fost garat pe o linie de rezervă din aceeaşi staţie.

Dispecerii Metrorex au aplicat procedura specifică pentru astfel de situaţii de urgenţă şi au anunţat echipele de intervenţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici