- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Staţia de metrou Obor, închisă pentru două luni
Staţia de metrou Obor va fi închisă începând de sâmbătă şi până în 25 mai, la solicitarea Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru continuarea lucrărilor la pasajul Obor.
Staţia de metrou Obor, închisă pentru două luni (Imagine: Mediafax Foto)
Conform protocolului încheiat între Primăria Capitalei, Metrorex, consultant, proiectant şi constructor, în compensaţie, municipalitatea va asigura suplimentarea în zonă a transportului de suprafaţă pe perioada de execuţie a lucrărilor.
Astfel, liniile RATB 21, 66 şi 634, care tranzitează zona, vor funcţiona cu parc suplimentat în perioada cât staţia de metrou va fi închisă.
Primăria Sectorului 2 contestă decizia de închidere a staţiei de metrou Obor pentru două luni, considerând că aceasta va avea un impact dezastruos pentru bucureştenii care locuiesc în cele cinci cartiere afectate de această măsură sau care tranzitează zona, precum şi pentru traficul rutier, care va fi paralizat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vor să apere România, dar nu prea au cu ce. MApN anunță rezultate dezastruoase la proba sportivă în rândul candidaților la postul de „soldați profesioniști”
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
Totodată, potrivit autorităţilor locale din sectorul 2, pompierii, ambulanţele şi maşinile de la descarcerare vor acţiona cu foarte mare întârziere la toate misiunile pe care le vor avea de îndeplinit, în timp ce suplimentarea mijloacelor de transport de suprafaţă nu va putea rezolva problema bucureştenilor din această zonă a Capitalei.
"Lucrările care se execută în intersecţia rutieră de la Obor şi care limitează deja carosabilul, sutele de autovehicule care circulă frecvent pe cele patru artere importante, precum şi autobuzele RATB vor paraliza efectiv traficul în cartierele Colentina, Fundeni, Mihai Bravu, Moşilor, Ştefan cel Mare", se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2 remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Autorităţile locale propun pentru rezolvarea situaţiei închiderea doar a unei căi de acces spre metrou, alternativ.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO