Statul a făcut în ultima lună cinci controale la platforma de explorare a gazelor de şist la Pungeşti

Cinci controale au avut loc, în ultima lună, la platforma de explorare a gazelor de şist de la Siliştea - Pungeşti, unde Chervon îşi desfăşoară primele operaţiuni din România, reprezentanţii companiei petroliere spunând că nu au primit niciun fel de sancţiune.

283 afișări
Imaginea articolului Statul a făcut în ultima lună cinci controale la platforma de explorare a gazelor de şist la Pungeşti

Statul a făcut în ultima lună cinci controale la platforma de explorare a gazelor de şist la Pungeşti (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

La o lună de la începerea explorării gazelor de şist la Siliştea - Pungeşti, conducerea Chevron România susţine că s-au desfăşurat cinci controale ale autorităţilor locale sau naţionale la platforma de foraj, respectiv de la Protecţia Mediului, Administraţia Apelor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit managerului de ţară al companiei Chevron România, Thomas Holst, instituţiile care au fost în control au constatat că operaţiunile de foraj se desfăşoară în siguranţă, fără a pune în pericol mediul sau populaţia din zonă, şi nici pe salariaţii care-şi desfăşoară activitatea pe platforma de explorare.

"S-a împlinit o lună de când am demarat forajul de explorare la situl din Siliştea, comuna Pungeşti, perioadă în care am primit cinci vizite ale autorităţilor locale sau naţionale, din domeniul Protecţiei Mediului, al Administraţiei Apelor şi al Inspectoratului de Muncă. În urma acestor vizite, autorităţile au constatat că operaţiunile Chevron se derulează în conformitate cu aprobările primite, fără niciun fel de incidente de muncă sau de mediu. De când am început amenajarea şantierului, am acumulat 181 de zile fără incidente şi continuăm asigurarea măsurilor necesare pentru a ne atinge obiectivul de zero incidente până la sfârşitul lucrărilor. Îi reasigur pe locuitorii din Pungeşti că nu a existat niciun pericol de mediu, întrucât Chevron şi contractorii săi aplică cu stricteţe toate standardele de siguranţă specifice industriei extractive. Totodată, măsurile noastre de protecţie a muncii au ca rezultat sănătatea deplină a tuturor muncitorilor de pe şantierul din Siliştea. Principiul Chevron pe care îl aplicăm în fiecare moment este "În siguranţă sau deloc””, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul de ţară al companiei Chevron România, Thomas Holst.

La începutul lunii mai, compania Chevron a demarat lucrările de explorare a gazelor de şist în extravilanul localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, fiind prima locaţie din România unde compania petrolieră a început prospecţiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenţionale. Activităţile de foraj, realizate de firma Dafora Mediaş, au început la cinci luni de la demararea lucrărilor de amenajare a platformei pe care a fost amplasată sonda de foraj cu care vor fi scoase la suprafaţă probe de roci care, ulterior, vor fi analizate în laborator.

Sonda de explorare a gazelor de şist este amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri. Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa este transportată cu cisternele şi depozitate în rezervoarele amplasate în incinta platformei betonate.

Forajul de la Siliştea - Pungeşti se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.

După obţinerea certificatului de urbanism şi a acordului de mediu în cursul anului trecut, Chevron a primit de la Consiliul Judeţean Vaslui, în octombrie 2013, şi autorizaţia de construire pentru amenajarea platformei pe care este montată sonda de explorare a gazelor de şist. Lucrările au început efectiv pe 2 decembrie 2013, cu o întârziere de o lună şi jumătate din cauza protestelor localnicilor.

Societatea Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania petrolieră a mai obţinut, în urmă cu o lună, şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici