STENOGRAME: Videanu, interceptat când vorbea cu Niculae, pe care l-ar fi favorizat să obţină gaz la preţ redus

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost interceptat de procurorii DIICOT când vorbea cu Ioan Niculae, pe care l-ar fi favorizat să obţină pentru firma sa, Interagro, gaz la un preţ redus.

Share pe Facebook 2687 afişări

STENOGRAME: Videanu, interceptat când vorbea cu Niculae, pe care l-ar fi favorizat să obţină gaz la preţ redus (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax foto)

Şeful DIICOT a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi împotriva lui Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro, fapte comise în perioada 2006-2008 şi, respectiv, 2008-2010, când au fost miniştri ai Economiei.

Potrivit procurorilor, Vosganian şi Videanu ar fi aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine şi trei memorandumuri pentru a pentru a-l ajuta pe Ioan Niculae, respectiv pentru ca firma Interagro deţinută de omul de afaceri să primească reduceri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă. Astfel, Romgaz a vândut preferenţial către Interagro gaze naturale în valoare de 500 de milioane de dolari, din care 92 de milioane au fost reduceri comerciale acordate ilegal.

Anchetatorii susţin că firma Interagro nu putea beneficia de reduceri comerciale, întrucât avea o datorie de aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale.

Procurorii l-au interceptat pe Adriean Videanu când vorbea, în 9 iunie 2009, cu Ioan Niculae, transcrierea convorbirii regăsindu-se în referatul DIICOT prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a acestuia:

"Ioan Niculae: Alo!

Adriean Videanu: Să nu uiţi să dai tu telefonul acela, te rog eu mult de tot.

Ioan Niculae: L-am dat deja.

Adriean Videanu: Da? Bine, ok.

Ioan Niculae: Băi, vezi că nu a ieşit nici acum publicaţia aia.

Adriean Videanu: Ştiu, ştiu, vorbim noi, nu…

Ioan Niculae: Bine, bine."

În 18 noiembrie 2009, fiind contactat de Adriean Videanu, fostul director al Romgaz Marcel Piteiu îl atenţiona că societatea nu mai poate suporta discounturile de 40 de dolari mmc şi că dacă se va continua cu această politică de reduceri comerciale, nu se va mai reuşi realizarea investiţiilor, ajungându-se "la un dezastru".

"Piteiu Marcel Adrian: Alo.

Adriean Videanu: Neaţa!

Piteiu Marcel Adrian: No venit nimeni ieri.

Adriean Videanu: Ţi-l trimit un pic pe Marius să stai de vorbă cu el acolo?

Piteiu Marcel Adrian: Când?

Adriean Videanu: Când zici tu.

Piteiu Marcel Adrian: Da din punctul meu de vedere-i reglată treaba acolo. El, el are nişte probleme.

Adriean Videanu: Păi nu. Să mai stai de vorbă cu el. Staţi mai pe îndelete.

Piteiu Marcel Adrian: Da vin eu la Bucureşti săptămâna ce vine când ne întâlnim cu Mariana Gheorghe. Am făcut o analiză.

Adriean Videanu: Da.

Piteiu Marcel Adrian: Sub nicio formă nu mai putem da discoutul de 40 USD sau mărim preţul, altfel nu mai facem investiţiile.

Adriean Videanu: Vii şi….

Piteiu Marcel Adrian: Suntem aproape peste costuri cu dacă mergem tot anul. Nici nu l-am prins pentru la anul în buget.

Adriean Videanu: Ok.

Piteiu Marcel Adrian: Ar fi un dezastru.

Adriean Videanu: Vii şi stăm de vorbă.

Piteiu Marcel Adrian: N-am de unde gaze, nu mai sunt….

Adriean Videanu: Găsiţi o soluţie, cap roată, să tăiem la toţi, nu numai la unul. Vezi că…pentru unii mumă, pentru alţii ciumă….

Piteiu Marcel Adrian: Mumă ăia care plâng…

Adriean Videanu: Taci din gură mă, că are dreptate, mă…

Piteiu Marcel Adrian: Eu nu cred, dar, mă rog…."

Totodată, procurorii redau, în documentul citat, şi o convorbire din 27 noiembrie 2009, între Tudor Şerban, secretar de stat pentru energie şi resurse minerale în MECMA în perioada 2009-2010, şi Ioana Apan, director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, preşedinte AGA a SNGN Romgaz din 23 iulie 2007 până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată preşedinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.

"Şerban Tudor: Treburile sunt încurcate…că pe o parte lucrăm la nişte chestii să le facem fundul mare la unii şi pe partea ailaltă nu avem soluţii pentru noi, Deci vreau să îţi spun că începând de luni, doamna Duică nu mai are gaze la Elcen Bucureşti, intră în faliment…o împinge să ia gaze din export…ca să facem curul mare lui Ioan Niculae…cam asta e situaţia.

Apan Ioana: Domnule ministru, eu sunt în şedinţă la Romgaz… Da, doamna Duică e de apreciat cum îţi apară poziţia, dar şi ce datorii are la Romgaz, mă doare capul să vă spun…( aceste datorii erau cu mult mai mici decât cele ale SC Interagro SA - n.n.);

Şerban Tudor: Păi datoriile le-a făcut că totdeauna a avut condiţii din astea…dar nu mi se pare normal să-mi bag în faliment societăţile mele de stat, să facem economia privată înfloritoare, să exporte afară, da? Inclusiv Romgazul, din luna iunie, să-ţi spună Piteiu, intră în faliment, intră pe minus….

Apan Ioana: Da, de la anul, da….

Şerban Tudor: Deocamdată, de aici, de la stat luăm banii, tată, nu de la Ioan Niculae…".

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, luni, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NICULAE ,
VIDEANU ,
INTERCEPTĂRI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
LOVITURĂ TOTALĂ pentru românii care vor să-şi vândă maşina. MĂSURA va fi votată în Parlament şi devine OBLIGATORIE
mediafax.ro
Închide