Stocurile de combustibil pentru iarnă sunt asigurate

Ministerul Economiei a finalizat asigurarea stocurilor de combustibil necesare producătorilor de electricitate şi căldură pentru perioada de iarnă octombrie-martie 2010, investiţiile necesare fiind de 4,3 miliarde de lei (aproape un miliard de euro).

Stocurile de combustibil pentru iarnă sunt asigurate (Imagine: Mediafax Foto)

"Toate centralele care asigură buna funcţionare a sistemului energetic au stocurile constituite, existând, suplimentar, mari rezerve de lignit la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, transmis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

În perioada 1 octombrie 2009-30 martie 2010 este estimată o producţie de energie electrică circa 30,9 milioane MWh şi 16,1 milioane de gigacalorii, pentru a căror producere vor fi consumate 17.400 tone de lignit, 1,8 milioane tone de huilă, 2,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi 360.000 tone de păcură.

Ministerul Economiei a luat în considerare, în elaborarea programului de iarnă, şi o eventuală criză a gazelor, similară cu cea din luna ianuarie, când Federaţia Rusă a sistat pentru peste două săptămâni, livrările către mai multe state din Europa, inclusiv România, din cauza unui diferend cu Ucraina, legat de preţ.

"A fost analizată şi ipoteza sistării totale a importului de gaze naturale ruseşti, pe o perioadă de 30 zile, în cea mai neconvenabilă lună de iarnă, respectiv ianuarie 2010. S-a constatat ca ar fi necesară o cantitate suplimentară de păcură de circa 110.000 de tone", se mai arată în comunicat.

Principalul furnizor de păcură pentru producţia de electricitate în termocentrale este Petrom. În luna ianuarie Petrom a vândut termocentralelor 260.000 tone de păcură.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
STOCURI ,
COMBUSTIBIL ,
ENERGIE ,
iarnă ,
căldură ,
electricitate ,
termocentrale
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa