Strat de zăpadă de un centimetru la Bâlea Lac şi în Munţii Ţarcu din Caraş-Severin

Un strat de zăpadă de un centimetru s-a depus la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, în urma ninsorilor de marţi, o situaţie similară fiind înregistrată şi în Munţii Ţarcu din judeţul Caraş-Severin.

268 afișări
Imaginea articolului Strat de zăpadă de un centimetru la Bâlea Lac şi în Munţii Ţarcu din Caraş-Severin

Strat de zăpadă de un centimetru la Bâlea Lac şi în Munţii Ţarcu din Caraş-Severin (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu, la Bâlea Lac s-a depus un strat de zăpadă de un centimetru, iar în prezent este ceaţă.

Temperatura în zonă a scăzut până la minus un grad Celsius şi va continua să ningă slab şi în orele următoare, a precizat sursa citată.

În aceste condiţii, salvamontiştii recomandă evitarea zonei montane în următoarele zile.

"Turiştii ar trebui să evite o zi, două deplasările în zona montană şi dacă chiar vor să meargă la munte să poarte echipament care să le asigure confortul termic, să-şi stabilească traseul şi să anunţe echipele Salvamont cu privire la acesta”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

În plus, potrivit lui Adrian David, turiştii ar trebui să ia recomandări de la salvamontişti cu privire la starea vremii şi a traseului, înainte de a porni pe munte.

Şi în Munţii Ţarcu din judeţul Caraş-Severin a nins, stratul de zăpadă fiind de aproximativ un centimetru, iar meteorologii spun că aceasta este prima zăpadă din acest sezon.

”Ninge pe Muntele Ţarcu, într-adevăr. Nu e strat mare de zăpadă, nu s-a depus mult, însă putem spune că aceasta este prima zăpadă din acest sezon”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Silvia Barbu, reprezentant al Centrului Meteorologic Banat-Crişana.

Cel mai înalt vârf din Munţii Ţarcu are o înălţime de 2.190 metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici