Studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, judecaţi pentru că au dat bani ca să promoveze examene

Mai mulţi studenţi de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) au fost trimişi în judecată de Parchetul General după ce au dat bani pentru a promova la mai multe examene, anunţă PICCJ.

1648 afișări
Imaginea articolului Studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, judecaţi pentru că au dat bani ca să promoveze examene

Studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, judecaţi pentru că au dat bani ca să promoveze examene

Potrivit procurorilor, în cursul lunii iunie 2016, în calitate de studenţi în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, Valentina Iancu, Ioana Alexandra Iancu, Alexandra Savu, Anca Bulai, Alexandru Radu şi Ionela Tatcu au oferit, prin intermediar, câte 350 de lei, lui Ovidiu Savu, cadru didactic în aceeaşi instituţie, pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, profesor la aceeaşi facultate, pentru a le asigura promovarea examenului restant la disciplina „Lucrări practice în unităţile de sacrificare şi procesare a produselor alimentare”, din semestrul al doilea, la care acesta din urmă era titular.

De asemenea, în calitate de studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, Maria Magdalena Dumitru a oferit în cursul lunii iunie 2016, prin intermediar, suma de 500 de lei aceluiaşi cadru didactic, pentru a o declara promovată la disciplina la care el însuşi era titular, respectiv cea de „Ştiinţa, Tehnologia şi Calitatea Alimentelor”.

„Totodată, inculpaţii Uţina Graţiela, Tomescu Cristina Maria, Cristescu Mihai Cristian, Boarcăş Cosmin, Caloeanu Florentina şi Chiţescu Ioana, în calitate de studenţi la Facultatea de Medicină Veterinară, în anul VI, au oferit în cursul lunii iulie 2016, prin intermediar, sume de 350 sau de 400 de lei lui Savu Ovidiu pentru ca acesta, în calitate de cadru didactic în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, care făcea parte din comisia de examinare, pentru a le asigura promovarea la examenul de practică din cadrul examenului de licenţă”, precizează procurorii de la Parchetul General.

Conform sursei menţionate, Aniela Mogoş, în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, i-a dat în cursul lunii iulie 2016, tot prin intermediar, suma de 900 de lei lui Ovidiu Savu pentru ca acesta să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său, cu scopul de a promova examenul restant la disciplina „Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare”, la care acesta era titular.

„În ceea ce o priveşte pe inculpata Lăzăroiu Ştefana Iulia, aceasta a oferit în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, prin intermediar, în cursul lunii iulie 2016, suma de 600 de lei lui Savu Ovidiu pentru a o promova la disciplina Igiena şi tehnologia alimentară, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, dar şi suma de 900 de lei pentru ca acelaşi cadru didactic să-şi traficheze influenţa pe lângă tatăl său şi pentru a-şi asigura promovarea la examenul de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare”, menţionează anchetatorii.

Sumele de bani erau strânse de intermediar - o studentă, persoană de încredere a cadrului didactic-, fie direct de la studenţi, fie prin şefii de grupă, apoi predaţi cadrului didactic menţionat, împreună cu lista celor care au dat bani, precizându-se disciplinele la care trebuiau promovaţi.

Discuţiile referitoare la suma strânsă şi la numărul de studenţi care au dat bani pentru a fi promovaţi au fost purtate cu inculpatul Savu Ovidiu prin intermediul sistemului de comunicare Telegram.

„Cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că promovarea examenelor contra cost era o practică generalizată a cadrului didactic respectiv, care nu declara admişi studenţii la examene, indiferent de modul cum tratau subiectele, pentru a-i determina să-i ofere bani, încălcându-se atât dispoziţiile legale, dar şi codul de etică şi deontologie profesională”, conform Parchetului General.

Ovidiu Savu a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată, într-un dosar separat. El a fost deja condamnat de Tribunalul Buucureşti la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

„În total au făcut obiectul cercetărilor 41 de studenţi de la facultatea menţionată. Cu 26 de studenţi s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (25 dintre aceştia fiind deja condamnaţi de către Tribunalul Bucureşti cu pedepse de câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, restul de 15 fiind trimişi în judecată în prezenta cauză”, conform Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Dosarul se va judeca de Tribunalul Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici