Studenţii vor evalua obligatoriu prestaţia cadrelor didactice

Studenţii vor evalua obligatoriu prestaţia cadrelor didactice, rezultatul fiind publicat apoi pe site-ul universităţii, potrivit unui proiect realizat în premieră de către MECTS privind Statutul Studentului.

Studenţii vor evalua obligatoriu prestaţia cadrelor didactice (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Pentru prima dată studenţii vor avea reglementate drepturile şi obligaţiile în raport cu instituţia de învăţământ superior, acestea fiind cuprinse în proiectul Statutului Studentului. La realizarea acestui document elaborat de Ministerul Educaţiei au contribuit organizaţiile de profil.

Proiectul prevede că în relaţia cu universitatea studenţii au dreptul la suport de curs gratuit, în format fizic sau electronic, precum şi la toate materialele didactice disponibile tot gratuit.

În primele două săptămâni de la începerea semestrului, studenţii vor fi informaţi în legătură cu programa analitică, structura şi obiectivele cursului, competenţele generate de acesta, precum şi modalităţile de evaluare şi examinare.

Orice modificare ulterioară a elementelor menţionate anterior, poate fi făcută doar cu acordul studenţilor, arată proiectul MECTS.

Studenţii au de asemenea, dreptul de a participa la evaluarea cursurilor, seminariilor, lucrărilor practice, a cadrelor didactice şi a altor aspecte educaţionale şi/sau organizatorice legate de programul de studii urmat.

Evaluările sunt informaţii publice şi sunt folosite în evaluarea performanţelor respectivelor cursuri, seminarii, stagii de practică, programe de studiu şi cadre didactice.

Evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie, conform legii educaţiei. Universitatea va publica rezultatele evaluării pe site-ul propriu. Rezultatele vor conţine centralizarea tuturor evaluărilor pentru fiecare profesor în parte.

Totodată, studenţii au dreptul să primească la începutul primului an de studiu un "Ghid al studentului" cu informaţii referitoare la drepturile şi obligaţiile studentului, la detaliile legate de materii şi servicii puse la dispoziţie de universitate, modalitatea de evaluare, de stabilire a taxelor, baza materială a universitaţii şi a facultăţii, informaţii despre asociaţiile studenţeşti legal constituite, modalităţi de acces la burse şi alte mijloace de finanţare, mobilităţi, precum şi alte facilităţi şi subvenţii acordate.

Ei mai au dreptul de a solicita şi de a primi accesul la regulamente, hotărâri, decizii, procese-verbale şi alte documente ale instituţiei la care studiază, precum şi de a alege şi de a fi aleşi în structuri de conducere ale universităţii, de a fi reprezentaţi în structurile decizionale ale instituţiei de învăţământ superior într-o proporţie de minim 25%, în condiţiile legii.

Totodată, studenţii sunt reprezentaţi în decizia modalităţii de desemnare a rectorului, precum şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere, în condiţiile legii, ei putând de a sesiza sub protecţia identităţii, abuzurile şi neregulile, precum şi de a cere verificarea şi evaluarea acestor sesizări de către organisme specializate prevăzute de legislaţia în vigoare.

Organizaţiile studenţeşti au dreptul să acceseze spaţiile universitare pentru a organiza proiecte pentru studenţi sau pentru a derula activităţile interne, în afara orelor de curs şi a altor activităţi prestabilite. În plus, studenţii au dreptul să fie informaţi de către organele de conducere ale universităţii despre hotărârile votate în structurile de conducere ale instituţiei, de a le fi înregistrate toate cererile scrise sau online şi de a primi răspuns scris, respectiv online la aceste cereri.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
MECTS ,
STATUT STUDENŢI ,
COMENTARII
  • satmarean 30 aug 2011

    Cred ca ar fi util ca in toate domeniile si sefii sa fie evaluati de catre subalterni si sa conteze la fel in promovari sau eventual retrogradari ca si evaluarile sefilor despre subalteni , ce spun de aceasta idee guvernantii ????????????

  • Emil 29 aug 2011

    Un om corect nu se teme de avaluari corecte si de oameni care nu vor sa se razbune. Da' ce te faci cu cei care au luat Bacul anul trecut? Si acum doi ani? Nu e chiar simplu. Ba chiar e complicat.

  • ioana 29 aug 2011

    Cui ii e frica de evaluari ? Unui om corect nu trebuie sa-i fie frica. Un absolvent a unei univ. din tara, plecat la doctorat in USA, a avut clase de studenti inca din primul an. Lunar studentii primeau un chestionar prin care era evaluat fiecare cadru didactic. Mi-am dorit mereu sa se intample acest…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa