Studiu. Vârsta la care femeile se reprofilează către IT

Femeile se reprofilează către IT în medie la 29,8 ani şi predomină în specializări precum Business Analysis, UX Design, Database Development şi Software Testing.

503 afișări
Imaginea articolului Studiu. Vârsta la care femeile se reprofilează către IT

Sursa foto: profimedia

Potrivit unui studiu asupra cursurilor organizate între 2015 şi 2020 de către Şcoala informală de IT (SIIT), aproximativ 40% (în jur de 3.000 de persoane) dintre cursanţi au fost femei.

Dacă femeile se reprofilează către domeniul tehnologiei în medie la 29,8 ani, bărbaţii fac această schimbare în medie la 28,1 ani.

Cursurile SIIT la care predomină femeile sunt cele de analiză de business (73% femei), UX Design (68%), dezvoltare de baze de date (54%) şi testare software (50,4%).

„Am putea spune că femeile predomină la acele cursuri unde este nevoie de creativitate şi gradul de relaţionare cu clienţii este mai mare. Femeile îşi doresc o carieră în domeniul IT pentru că este un mediu în care familia reprezintă o prioritate, iar lucratul de acasă era ceva obişnuit şi înainte de pandemie. Pe lângă asta, zilele libere necesare adesea mamelor nu ridică o problemă. De asemenea, sunt tratate în mod egal cu bărbaţii şi multe dintre ele sunt încurajate de familie să facă această schimbare. Femeile care îşi schimbă profesia orientându-se către IT provin din toate domeniile, dar observăm o uşoară creştere în segmente precum banking şi contabilitate”, afirmă Ioana Blaga, program manager Şcoala informală de IT.

La finalul anului 2018, în România erau 175.000 de persoane care lucrau în domeniul informaţiilor şi comunicaţiilor, dintre care 70.000 erau femei, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

În general, cursanţii SIIT reuşesc să obţină o poziţie de junior în IT după aproximativ patru-şapte luni de frecventare a Şcolii informale de IT. O parte dintre studenţi aleg şi cursurile de introducere (cu durată de două luni), în timp ce alţii doar pe cele de pregătire (aproximativ patru luni).

„Dacă o persoană nu avea niciun fel de cunoştinţe IT înainte de a face schimbarea în carieră, poate participa şi la cursurile de introducere în IT. În acest caz, obţinerea unui loc de muncă poate dura între şapte luni şi un an de la startul cursurilor. Este un proces normal, aceeaşi perioadă este necesară atât femeilor cât şi bărbaţilor. Uneori, femeile au mai multă răbdare, sunt mai perseverente şi atente la detalii ceea ce le ajută să îşi găsească mai repede un job. Perioada de angajare porneşte de la ultima lună în cadrul cursului şi poate dura până la aproximativ şase luni după finalizarea lui. Acest fapt este valabil adesea şi în cazul celor care termină o facultate de profil. De asemenea, durează mai mult atunci când discutăm de persoane cu un nivel ridicat de experienţă în alte domenii, care au avut la angajare o poziţie mai înaltă decât cea de entry-level”, explică Ioana Blaga.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici