Tăierea pădurilor a fost frânată, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În regiunea Nord-Est a României s-a recoltat cel mai mare volum de masă lemnoasă

În 2016, suprafaţa pădurilor s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, conform Institutului Naţional de Statistică. Suprafaţa regenerată a scăzut cu 1%.

1138 afișări
Imaginea articolului Tăierea pădurilor a fost frânată, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În regiunea Nord-Est a României s-a recoltat cel mai mare volum de masă lemnoasă

Fondul forestier naţional la 31 decembrie 2016 a înregistrat o creştere de aproximativ 0,1%. Aceasta se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul Silvic). În 2016, faţă de anul precedent, volumul de masă lemnoasă recoltată a scăzut cu 5,2%.

Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,6% din fondul forestier naţional. Suprafaţa regenerată a scăzut cu 1%.

Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare Centru (19,3% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est(18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,1%), Nord-Vest (15,2%), Sud-Vest-Oltenia (12,4%), Sud-Muntenia (10,0%), Sud-Est (8,4%) şi de Bucureşti-Ilfov cu o pondere nesemnificativă (0,4%).

Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est (27,3% din totalul volumului de masă lemnoasă recoltată), urmată de regiunea de dezvoltare Centru (23,2%) şi într-o proporţie mai mică de regiunile de dezvoltare Nord-Vest (12,1%), Vest (12,1%), Sud-Muntenia (9,9%), Sud-Vest Oltenia (7,8%), Sud-Est (7,2%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).

Cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (23,1% din suprafaţa totală regenerată) respectiv Centru (18,1%), urmate de regiunile de dezvoltare Sud-Est (13,9%), Nord-Vest (13,3%), Vest (11,8%), Sud-Muntenia (10,3%), Sud-Vest Oltenia (9,2%) şi Bucureşti-Ilfov cu o pondere nesemnificativă (0,3%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici