Tânăr împuşcat cu un pistol de tip airsoft pentru că făcea gălăgie în bloc

Un tânăr de 20 ani a ajuns, duminică seara, la spital, rănit cu un pistol de tip airsoft, după ce a făcut gălăgie în blocul din Cisnădie, judeţul Sibiu, iar între el şi un vecin a izbucnit un conflict spontan, transmite corepondentul MEDIAFAX.

Share pe Facebook 4190 afişări

Tânăr împuşcat cu un pistol de tip airsoft pentru că făcea gălăgie în bloc

Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat, duminică seara, că înte cei doi vecini, unul de 18 ani, cu domiciliul legal în judeţul Olt, şi altul de 31 de ani a izbucnit un conflict spontan din cauza gălăgiei din bloc.

„Am fost sesizaţi în legătură cu faptul că în localitatea Cisnădie, pe fondul unui conflict spontan din cauza gălăgiei într-un bloc, un localnic de 31 de ani l-a împuşcat pe un tânăr de 18 ani, din Olt, cu un pistol tip airsoft provocându-i şase plăgi în zona superioară a corpului. Victima a fost transportată la Spitalul din Sibiu în stare conştientă. În continuare se fac cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor incidentului şi încadrării juridice a faptei”, a spus Welter.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Liliana Blaga, a spus că victima are mai multe răni pe corp, dar este în stare stabilă.

„Pacientul are şase plăgi prin împuşcare cu pistol cu bile. Are două plăgi în axilă şi urechea stângă, două plăgi în regiunea posterioară, şi două în braţul stâng. Este conştient, stabil hemodinamic şi respirator. A fost transportat la UPU Sibiu”, a spus Blaga.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ÎMPUŞCAT ,
ARMĂ ,
GĂLĂGIE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.