Tatăl unui pictor clujean împuşcat la Revoluţie încă aşteaptă să afle cine i-a ucis fiul

• Social

  • Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, dat în urmărire naţională după ce a fost dat dispărut de soţie 14:04
  • Decizia în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, amânată pentru 1 iunie 13:44
  • Oprescu admite că unii patroni de terase din Bucureşti exagerează ocupând spaţiul pietonal 13:34
  • UNICEF: Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei. Câţi copii săraci sunt în ţările "bogate" din Europa 13:34
  • Giurgiu: Focuri de armă pentru prinderea a trei hoţi de fier vechi, unul fiind rănit 13:02

La 20 de ani de la moartea acestuia, tatăl său, Cornel Matiş, continuă să îl plângă. Cere dreptate şi vrea să afle cine şi de ce i-a împuşcat singurul băiat, în zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

"Sufletul meu, sfântul meu, Lucian al meu, nu mai este. L-am văzut ultima dată pe 20 decembrie, cu o zi înainte să moară. Am tăiat porcul şi am fost cu soţia să îi ducem un pachet cu caltaboş şi jumări. Ne-am întâlnit în centrul Clujului, la atelierul lui, apoi am mâncat la «Pescarul»....", îşi începe Cornel Matiş povestea, dar vocea se curmă brusc, înecată de lacrimi.

Cornel Matiş nu îşi poate stăpâni plânsul, iar umerii îi tresaltă sub sacoul subţire.

"Mi-a spus «Trebuie să ieşim, tăticule, la Timişoara e dezastru, e carnagiu acolo». I-am spus să fie atent, că acolo au murit oameni. Mi-a spus că nu se teme. Era hotărât, era pornit. Nici eu nu-l puteam opri împotriva regimului comunist", povesteşte tatăl.

Au ieşit împreună pe strada Universităţii şi s-au despărţit pe colţ, la librărie.

"Ne-am îmbrăţişat, urmând să ne vedem a doua zi, că trebuia să îi aduc brad de Crăciun. Când am trecut pe trecerea de pietoni, îmi sare în spate şi-mi spune «Tăticule, am vrut să te mai văd». Şi de atunci nu l-am mai văzut în viaţă. Mi l-au împuşcat comuniştii...", povesteşte Cornel Matiş.

Vorbeşte întretăiat, cu pauze lungi, ca să-şi şteargă lacrimile rebele. E tot numai o suferinţă. Fiecare aducere aminte e un chin, dar bătrânul se îmbărbătează singur. Abia şopteşte cât e de cumplit pentru un părinte să-şi vadă copilul mort înaintea sa.

"Mai mare suferinţă nu-ţi poate da Dumnezeu. Nu-mi place să plâng, dar mă lupt cum pot...", spune el.

Cornel Matiş a avut patru copii, trei fete şi un singur băiat, pe Lucian, pe care i-a învăţat să nu iubească regimul comunist.

"Nu eram în conformitate cu legea comunistă şi politica. Partidul mi-a devenit duşman, iar copiii ştiau, şi Lucian, că eram opozant al regimului", subliniază Matiş.

Lucian a fost lumina vieţii lui, elev eminent, student eminent, pictor talentat. Şi-a luat toate examenele de intrare la liceu cu nota maximă, a intrat, primul, cu media zece, la Institutul de Arte Plastice din Cluj şi a terminat tot cu zece.

A avut expoziţii personale la Sala "Dalles" în Bucureşti şi la Costineşti. I-a pictat un tablou, "Pionul", şi marei maestre de şah Elisabeta Polihroniade.

Privind înapoi în timp, Cornel Matiş nu îşi poate ierta faptul că nu şi-a lăsat fiul să fugă în străinătate.

"Avea prieteni studenţi străini, colegi şi i se propusese să plece. Dar eu m-am opus şi i-am spus că suntem români şi trebuie să rămânem în ţară. Şi într-o dimineaţă, pe la ora 2.00, mă sună acasă să îmi spună că venise de la Vama Borş şi mi-a spus «Tăticule, am făcut ce mi-ai zis şi nu am plecat din ţară». Plecase cu un grup de studenţi, gata echipat, dar la Borş s-a gândit la ce i-am spus şi s-a întors. Dacă ar fi plecat, mai trăia băiatul meu. Asta regret mult de tot...", rememorează el.

Vorbele se gâtuie, iar bătrânul pare că se năruie. Se adună greu şi mai găseşte o fărâmă de putere să îşi amintească despre 21 Decembrie, când Lucian a fost împuşcat în inimă, iar el nu a ştiut.

"După ce m-am despărţit de copil, în 20 decembrie, m-am dus acasă la Huedin şi mi-am dus familia la ţară. Am venit în 21 decembrie noaptea. Am fost la atelierul lui Lucian şi atât îmi pare de rău că am călcat pe sângele lor în piaţă. Era noapte şi nu am văzut. M-am dus acasă la el, dar nu era. Nu ştiam că este mort", mai povesteşte Cornel Matiş.

În 22 decembrie, dimineaţă, s-a alăturat unei coloane de revoluţionari, care s-a intersectat cu altă coloană, care o aducea pe Doina Cornea, iar manifestanţii s-au îndreptat spre Catedrala Ortodoxă.

Abia atunci i s-a spus că Lucian a fost împuşcat şi a plecat să-i ridice trupul şi să-şi ia rămas bun cum se cuvine.

"Ei ştiau jertfa copilului meu, dar nu-mi spuneau. Trebuia să mergem să ocupăm televiziunea şi atunci Doinea Cornea m-a trimis să îmi găsesc copilul. Şi l-am găsit mort, împuşcat în Piaţa Libertăţii. Era bun prieten cu Călin Nemeş. Erau împreună", povesteşte Cornel Matiş.

Bărbatul aşteaptă încă, după 20 de ani, să afle cine i-a omorât fiul şi, mai ales, de ce. A deschis chiar şi un proces la CEDO, la Strasbourg. Pentru dreptate. Pentru Lucian. Pentru ceilalţi.

Mai ieri picta în atelierul lui pentru o expoziţie, plin de viaţă, sperând într-o viaţă mai bună, iar azi zace sub o lespede albă de marmură, în Cimitirul Eroilor.

Eroul martir Lucian Matiş (1960-1989).

Glonţul tras de un militar al Armatei i-a curmat viaţa la doar 29 de ani. L-a lovit în inimă, desenând un mac roşu pe cămaşă. A căzut în Piaţa Libertăţii, în 21 Decembrie 1989, sub un cer plumburiu, fără să mai apuce să îşi ia rămas bun de la părinţi sau de la prieteni. Şi-a lăsat pânzele neterminate, în atelierul din centrul Clujului, agăţate în ramă ori pe stativ...

(Material de Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro)