TB recunoaşte că Nicu Covaci este autorul unor melodii preluate de Baniciu, dar nu-i dă despăgubiri. Baniciu: Eu nu am pierdut nimic, publicul a pierdut

Tribunalul Bucureşti (TB) i-a recunoscut lui Nicu Covaci dreptul de autor pentru unele melodii din repertoriul trupei Phoenix, care au fost preluate şi interpretate de Mircea Baniciu şi Iosef Kappl, dar i-a respins cererea de acordare a unor daune materiale şi morale, decizia nefiind definitivă.

749 afișări
Imaginea articolului TB recunoaşte că Nicu Covaci este autorul unor melodii preluate de Baniciu, dar nu-i dă despăgubiri. Baniciu: Eu nu am pierdut nimic, publicul a pierdut

Nicu Covaci (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

UPDATE Mircea Baniciu,despre decizia TB privind piesele Phoenix: Eu nu am pierdut nimic, publicul a pierdut

Cântăreţul Mircea Baniciu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Tribunalului Bucureşti este "profund imorală", precizând, totodată, că el nu a pierdut nimic, însă publicul a pierdut cel mai mult.

"Nu am pierdut nimic în acest proces. Am fost dat în judecată de Nicu Covaci pentru că în ultimii 20 de ani am cântat piese din repertoriul Phoenix (semnate de Nicu Covaci) fără a avea acordul său şi pentru acest motiv mi s-au cerut daune materiale şi morale în valoare de 350.000 de euro, iar colegilor mei Josef Kappl şi Mani Neumann câte 10.000 de euro. Sentinţa judecătorilor a fost că nu avem nimic de plătit acestui om, care oricum în această perioadă a încasat drepturi de autor de zeci de mii de euro, ca urmare a interpretărilor noastre. Totuşi, la cererea lui Nicu Covaci, judecătorii au acceptat ideea că nu avem voie să interpretăm pe viitor anumite piese din repertoriul Phoenix. Aş dori să spun că atât în formula Mircea Baniciu & Band, cât şi în trupa Pasărea Rock, majoritatea pieselor interpretate sunt compuse de mine şi respectiv Ioji Kappl", a declarat Mircea Baniciu.

El a precizat că la cererea publicului a intrepretat la fiecare concert două-trei piese de pe albumele "Cei ce ne-au dat nume" şi "Mugur de fluier", piese la care Baniciu a declarat că a contribuit atât la interpretare, cât şi la compoziţie în anii '70.

"Din păcate pentru noi, ele au fost semnate de Nicu Covaci la acea vreme, acesta comiţând atunci şi de nenumărate ori ulterior, falsuri în acte. Deşi demonstrate, aceste lucruri nu mai au valoare astăzi. Nicu Covaci şi-a arogat de foarte multe ori drepturi care nu i-au aparţinut niciodată", a spus Mircea Baniciu.

El a menţionat că acesta este motivul pentru care, de la Revoluţie şi până în prezent, trupa Phoenix "nu a avut continuitate, nu a mai creat nimic memorabil" şi şi-a schimbat de numărate ori componenţa.

"Consider că această decizie este profund imorală, dar adevărul nu-l poate schimba nimeni. Piesele apărute în perioada '71-'75 au fost compuse în cea mai mare parte împreună, în sala de repetiţii în care erau prezenţi câţiva oameni (membrii trupei, textierii, sunetiştii formaţiei). În ce mă priveşte, am la rândul meu peste 100 de piese compuse pentru albumele proprii, piese care au devenit hituri îndrăgite de public ulterior perioadei Phoenix", a spus Mircea Baniciu.

El consideră că "cel mai mult a pierdut publicul românesc, căruia i s-a luat dreptul de a asculta o muzică ajunsă legendă, în interpretarea ei originală". "Probabil că vă veţi bucura de acum înainte de superba voce şi chitară a lui Nicu Covaci, dacă va mai avea vreun public care să-i asculte melodiile", mai spus Baniciu.

Soluţia a fost pronunţată, miercuri, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă.

"Ia act de renunţarea la judecata capetelor de cerere reconvenţională privind despăgubirile materiale şi morale ale pârâţilor Mircea Baniciu şi Iosef Kappl. Admite în parte cererea principală a reclamantului Covaci - Haase Nicolae. Constată calitatea de autor a reclamantului, cu privire la piesele declarate la U.C.M.R. - ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor, n.r.), inclusiv referitor la operele muzicale pretinse de pârâţi ca fiind opere comune interpretate de formaţia «Phoenix». Respinge ca neîntemeiat capătul cererii principale privind constatarea încălcării de către pârâţi a dreptului de autor al reclamantului. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere trei şi patru privind obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale şi a daunelor morale. Dispune interzicerea comunicării publice în orice formă de prezentare directă, precum şi modificarea operelor al căror autor este reclamantul, de către pârâţi. Respinge ca neîntemeiat ultimul capăt de cerere principală. Respinge ca neîntemeiate cererile reconvenţionale formulate de pârâţi" se arată în minuta deciziei.

Nicu Covaci i-a dat în judecată pe Mircea Baniciu, Josef Kappl, Manfred Neumann şi Radu Almaşan în 2013. Obiectul procesului înregistrat pe 25 aprilie 2013 la Tribunalul Bucureşti este "drept de autor şi drepturi conexe". Decizia poate fi atacată cu apel în 30 zile de la comunicare.

Contactată miercuri de agenţia MEDIAFAX, avocata Ondina Pană, care l-a reprezentat în instanţă pe Nicu Covaci, a declarat că acesta a solicitat instanţei "să i se recunoască calitatea de autor asupra tuturor pieselor care se regăsesc înregistrate la UCMR-ADA".

"Instanţa a constatat calitatea pieselor declarate la UCMR-ADA, deci toate cele o sută de piese care sunt la UCMR sunt recunoscute de instanţă ca fiind creaţia autorului unic Nicolae Covaci", a mai spus Ondina Pană.

Întrebată dacă instanţa le-a interzis lui Mircea Baniciu şi Iosef Kappl să mai interpreteze piesele din repertoriul Phoenix, Ondina Pană a spus: "N-aş putea să spun acest lucru, pentru că din ce s-a publicat nu îmi dau seama de acest aspect. Vom aştepta hotărârea judecătorească ca să vedem motivarea integrală".

Înfiinţată în anul 1962, în Timişoara, ca formaţie şcolară, sub numele Sfinţii, formaţia Phoenix a devenit în scurt timp un reper al tinerei generaţii.

După 1971, în contextul foarte dificil al "noii revoluţii culturale" a regimului Ceauşescu, Phoenix a schimbat radical formula şi stilul, inventând etno-rock-ul şi promovând un limbaj muzical în egală măsură revoluţionar şi restaurator al tradiţiei autentice.

Între 1977 şi 1989, trupa a activat în Germania, unde a renăscut ca Transsylvania-Phoenix, a câştigat marele premiu al Deutsche Phono-Akademie, continuând să promoveze inovaţia muzicală şi experimentând direcţii noi. Din 1990, Phoenix s-a întors acasă şi a redevenit purtătoarea de cuvânt a generaţii de fani.

În prezent, formaţia Phoenix este alcătuită din Costin Adam (voce), Dan Albu (chitară, backing vocals), Dzidek Marcinkiewicz (clape, backing vocals), Volker Vaessen (bass), Ionuţ Micu (baterie), Sergiu Corbu Boldor (vioară, backing vocals) şi Nicu Covaci (chitară, voce).

Muzician şi solist român, Mircea Baniciu s-a remarcat în muzica românească la începutul anilor 1970 ca solist al formaţiei Phoenix (alături de Nicu Covaci, Josef Kappl, Costin Petrescu şi Valeriu Sepi). În această formulă au fost lansate unele dintre cele mai populare albume rock şi hituri absolute ale trupei: "Cei ce ne-au dat nume" (1972), "Meşterul Manole" (EP, 1973), "Mugur de fluier" (1974).

Odată cu plecarea colegilor săi din ţară, în 1977, Baniciu începe o carieră solo, timp în care scoate pe piaţă un EP şi patru albume: "Tristeţi provinciale", "Ploaia", "Secunda 1" şi "Secunda 2". În 1992, fondează Pasărea Colibri, împreună cu Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici şi cântă în acestă formulă vreme de zece ani, timp în care lansează pe piaţă un DVD şi cinci albume: "În căutarea cuibului pierdut", "Ciripituri", "Cântece de bivuac", "Încă 2000 de ani" şi "Pasărea Colibri 10 ani". În 2002, revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar "Phoenix 40 de ani". În următorii ani lansează cu Phoenix albumul "Baba Novak", apoi îşi continuă cariera solo şi derulează simultan şi alte proiecte - "Pasărea Colibri", "Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei" (împreună cu Mircea Vintilă, Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis).

Compozitor şi basist devenit celebru ca membru al trupei Phoenix, încă din 1970, Josef Kappl cântă şi la vioară, flaut drept, dar este şi vocalist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici