Teo Trandafir a fost transferată la Clinica AKH din Viena

Teo Trandafir a fost transferată la Clinia AKH din Viena, la solicitarea expresă a familiei şi prietenilor, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie, a anunţat, marţi după-amiază, conducerea Spitalului Elias.

177 afișări
Imaginea articolului Teo Trandafir a fost transferată la Clinica AKH din Viena

Teo Trandafir a fost transferată la Clinica AKH din Viena (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

Deputatul PDL Teo Trandafir va continua tratamentul medical la clinica din Viena, a mai arătat conducerea Spitalului Elias.

Starea medicală a lui Teo Trandafir permitea transportul acesteia la Spitalul AKH din Viena încă de luni seară, dar demersurile au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, au declarat surse medicale.

Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, declara, luni, pentru MEDIAFAX, că Teo Trandafir se simte mai bine şi "este în discuţie plecarea ei la Viena", pentru tratament în altă clinică.

Întrebată de ce ar trebui să plece Teo Trandafir pentru tratament la Viena, Dimulescu a răspuns: "În general, la noi lipsesc multe".

Potrivit showbiz.ro, Teo Trandafir şi-a postat pe contul de Facebook: "Fetele mele dragi, mâine vizitez Viena! Ce să vă aduc?".

Teo Trandafir a fost internată, în 6 ianuarie la Spitalul Elias, la secţia de Gastroenterologie, cu diagnosticul pancreatită acută.

Ea ajuns la spital după ce timp de două zile nu s-a simţit bine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici