Teo Trandafir: Ideea că aş putea-o lua razna definitiv m-a ţinut în viaţă. Nu-mi aduceam aminte bucăţi întregi din viaţa mea

Teo Trandafir a declarat, într-un interviu pentru Pro TV Magazin, că în perioada în care a fost internată la Viena a beneficiat de consult psihiatric, dată fiind gravitatea bolii ei, iar ideea că ar "putea-o lua razna definitiv" a ţinut-o în viaţă. Ea a mai mărturisit că i-a fost greu şi la Terapie Intensivă, deoarece toţi în jurul ei erau în comă, numai ea nu.

4367 afișări
Imaginea articolului Teo Trandafir: Ideea că aş putea-o lua razna definitiv m-a ţinut în viaţă. Nu-mi aduceam aminte bucăţi întregi din viaţa mea

Teo Trandafir: Ideea că aş putea-o lua razna definitiv m-a ţinut în viaţă

Pro TV Magazin i-a luat un interviu lui Teo Trandafir, la ea acasă, unde era prezentă şi fetiţa ei, Maia, şi a realizat primele fotografii cu vedeta după experienţa de la Viena, unde aceasta a stat aproape patru luni internată şi a fost operată, fiind diagnosticată cu pancreatită acută.

"Am avut tot timpul consult psihiatric, în limba engleză. Venea întâi psiholoaga, după care psihiatra... care îmi spuneau acelaşi lucru: «Vezi că, după o boală ca asta, oamenii o pot lua razna rău!». Nu ştiu cum să zic, dar ideea că aş putea-o lua razna definitiv şi că viaţa mea s-ar putea schimba şi din punctul ăsta de vedere m-a ţinut în viaţă. În plus, cele două m-au încurajat tot timpul, mai ales atunci când făceam progrese, pentru că am avut lipsuri de memorie. Nu-mi aduceam aminte bucăţi întregi din viaţa mea, nici acum nu mi le aduc aminte pe unele... De exemplu, nu-mi aduc aminte cum îi cheamă pe anumiţi actori şi mi-e frică să pornesc discuţia despre unii dintre ei căci, la un moment dat, ştiu că o să mă împiedic la nume", a spus Teo Trandafir.

Ea a mai mărturisit că i-a fost greu şi la Terapie Intensivă, deoarece toţi în jurul ei erau în comă, numai ea nu.

"Noaptea veneau şi făceau curăţenie: dezinfectau tot, spălau perdelele, făceau un zgomot... Comatoşilor nu prea le păsa, dar eu... eu nu puteam să dorm. În schimb, acolo fiecare pacient are asistentul lui", a povestit deputatul PDL.

Teo Trandafir a mai spus că la un moment dat era "confortabilă" cu gândul că ar putea muri, pentru că, "dacă nici sfârşitul nu ţi-l accepţi, înseamnă că o iei razna chiar rău de tot!". "Şi mă gândeam eu, în capul meu, la versurile lui Coşbuc: «Din zei de-am fi scoborâtori / Cu-o moarte tot suntem datori». Mult mai devreme sau mai târziu, tot se întâmplă! Mie îmi era doar de copil. În rest, faptul că mor, nu era nicio problemă", a declarat Teo.

Fosta vedetă TV, actual politician, a mai spus că, potrivit medicilor, poate mânca ce doreşte.

"La ziua Maiei, am mâncat puţin tort. Recunosc că l-am mâncat cu foarte multă teamă. Nu că mă-ngraş, dar dacă se întâmplă ceva? Nu mi s-a întâmplat nimic. Altă dată am mâncat seminţe... La fel, nu mi s-a întâmplat nimic. Dar mi-e frică să nu se întâmple ceva, iar medicul să nu fie lângă mine...".

Teo a mai povestit cum îşi petrece aum o zi obişnuită:

"Păi, fac nişte şmecherii! Fii-mea e la şcoală dimineaţa, aşa că stau întinsă în tot acest răstimp. În momentul în care ea soseşte acasă de la şcoală, sunt drepţi. În momentul în care se culcă la prânz, eu iar mă aşez într-o poziţie relaxantă. Pentru că nu vreau să mă vadă bolnavă, la pat. Fac gimnastică de recuperare, iar dimineaţa, când stau întinsă, mă uit la filme. (...) În acest optimism general, ţin să-ţi povestesc de un anumit moment crunt. Când m-am ridicat brusc din pat şi am uitat complet că sunt în situaţia în care sunt şi am căzut între pat şi calorifer şi acolo am rămas! Pentru că nu am putut să mă mai ridic deloc să ajung la telefon. Am stat juma' de oră căzută acolo şi am jelit! «Doamne, ce am fost şi ce-am ajuns! Vai de capu' şi de zilele mele!». M-am ridicat în cele din urmă... S-a speriat Maia o dată când i-am pus un DVD şi nu am mai putut să mă mişc. I-am spus să se uite la film că mă descurc eu cumva. Şi m-am descurcat!".

Deputatul PDL Teo Trandafir s-a întors în ţară, pe 20 aprilie, după aproape patru luni de spitalizare la Clinica AKH din Viena.

Teo Trandafir a fost transportată, în 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, după şase zile de internare la Spitalul Elias din Capitală, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.

Pe 24 februarie, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale. Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat drenaj extensiv şi lavaj al cavităţii abdominale, precizau medicii de la clinica vieneză, spunând că intervenţia a fost un "succes".

La sfârşitul lunii martie, Teo a fost din nou operată, pentru a înlătura alte urme de necroză şi ţesut infectat din abdomen, anunţau medicii clinicii din Viena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici