Terapia prin pictură, recomandată în perioada de izolare în casă

  • Un artist plastic se gândeşte la sănătatea psihică a românilor închişi în casă şi vinde kituri cu pensule şi vopsele
  • Terapia prin artă, prin pictură, este recomandată în această perioadă
  • Pictura o ajută pe o clientă să se deconecteze de ceea ce se întâmplă în exterior şi de teamă
263 afișări
Imaginea articolului Terapia prin pictură, recomandată în perioada de izolare în casă

Te-ai plictisit acasă sau ai intrat în depresie de când stai în carantină? Un artist plastic din Cluj îţi recomandă activităţi de relaxare şi terapie cu ajutorul picturii.

Simina Tulai, artist plastic: Cred cu tărie că singura soluţie este creativitatea, manifestată sub orice formă, motiv pentru care am creat nişte kituri de pictură, practic nişte seturi care cuprind absolut tot ce ai nevoie, astfel încât să poţi să faci ceva creativ acasă. 

Andra se gândea de mult să de apuce de pictură, dar nu avea niciodată timp pentru asta. Intrarea forţată în starea de urgenţă a grăbit lucrurile. Aşa se face că a achiziţionat un astfel de kit şi pictează în timpul liber, majoritatea tablourilor sale fiind inspirate din natură.

"Este un mod colorat şi jucăuş de a trece peste o perioadă mai grea şi atunci prefer să pictez, decât să stau pe internet. Mă ajută să mă deconectez de ştiri şi de ce se întâmplă în exterior şi de teamă şi de ce se mai arată la televizor în perioada asta. Prefer, decât să mă uit la televizor, să fac ceva creativ”, spune artista.

Fiecare kit de pictură include un minişevalet, set de pensule, acuarele şi hârtii. Ele au fost concepute atât pentru copii, cât şi pentru adulţii care stau acasă în izolare. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici