The Independent: Populaţia scade rapid în unele state europene, inclusiv România, parţial din cauza emigrării

Populaţia scade rapid în statele foste comuniste din Europa, în condiţiile în care aderarea la UE, deşi a adus prosperitate multora, a facilitat emigrarea tinerilor din est, comentează The Independent în ediţia online, precizând că România este printre ţările cele mai afectate de acest fenomen.

826 afișări
Imaginea articolului The Independent: Populaţia scade rapid în unele state europene, inclusiv România, parţial din cauza emigrării

The Independent: Populaţia scade rapid în unele state europene, inclusiv România, parţial din cauza emigrării (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

La peste 20 de ani după căderea comunismului, diferenţele economice dintre estul şi vestul Europei persistă, iar populaţia unor ţări de la Marea Neagră până la Marea Baltică scade într-un ritm alarmant.

Deşi aderarea la Uniunea Europeană a adus prosperitate multora, ea a facilitat şi emigrarea, determinând tinerii să plece din est şi să lase în urmă o populaţie mai bătrână şi mai săracă.

România, unde salariul mediu lunar este de 350 de euro, este printre cele mai afectate, cu o scădere de 12 la sută a populaţiei într-un deceniu. La celălalt capăt al continentului, Letonia a pierdut 13 la sută din populaţie, în special din cauza emigraţiei, comentează The Independent.

Ambele ţări au fost nevoite să impună măsuri dure de austeritate.

Populaţia din alte state relativ mai bogate, precum Cehia şi Polonia, a rămas stabilă, datorită revenirii emigranţilor şi sosirii unor imigranţi din alte ţări mai sărace.

Letonia a pierdut 12 la sută din populaţie într-un deceniu, Bulgaria 7 la sută, iar Serbia, care nu face parte din UE, 5 procente. Ungaria avea 10,4 milioane de locuitori imediat după căderea comunismului în 1989, dar anul trecut avea sub zece milioane.

În schimb, populaţia Germaniei bogate a crescut anul trecut pentru prima dată după 2002, datorită imigranţilor din noile state UE.

Până în 2060, România, Letonia, Polonia şi Bulgaria vor avea cel mai mare procentaj de locuitori în vârstă comparativ cu populaţia din UE care lucrează.

Din cei 19 milioane de locuitori din România, mai puţin de cinci milioane sunt muncitori care plătesc taxe, restul fiind pensionari, copii, fermieri aflaţi la limita subzistenţei sau persoane care muncesc fără forme legale.

Există însă şi beneficii ale numărului mare de cetăţeni care lucrează în străinătate.

Diaspora de proporţii a României a trimis familiilor din ţară 2,6 miliarde de euro în 2011, reprezentând circa 2 la sută din PIB, o sumă mai mică decât în anii de dezvoltare economică, dar folositoare pentru comunităţile sărace.

Lucrul în străinătate îi ajută de asemenea pe imigranţi să obţină noi calificări, pe care le utilizează când revin în ţările lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici