Timiş: 9 persoane au ajuns la spital după ce au leşinat la întoarcerea de la biserică

Nouă persoane aflate la o pensiune din Gearmata Mare, judeţul Timiş, au fost transportate la spitale din Timişoara, sâmbătă după-amiază, după ce au leşinat la întoarcerea de la biserica din localitate, primele date comunicate de Poliţie conform cărora s-ar fi intoxicat în pensiune fiind infirmate.

32 afișări
Imaginea articolului Timiş: 9 persoane au ajuns la spital după ce au leşinat la întoarcerea de la biserică

Timiş: 9 persoane au ajuns la spital după ce au leşinat la întoarcerea de la biserică

Prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, Lucian Mihoc, a spus că celor nouă persoane li s-a făcut rău în timp ce se deplasau spre pensiune, iar când au ajuns la destinaţie au solicitat ajutor prin Serviciul de Urgenţă 112.

"Nouă persoane au fost la o biserică din localitatea Gearmata Mare, iar în drum spre o pensiune din localitate au avut simptome de leşin. Cei de la pensiune s-au speriat, au sunat la 112 şi au cerut ajutorul medicilor. Ambulanţele SMURD şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-au deplasat la faţa locului, iar medicii au decis ca cele nouă persoane să fie internate. La Spitalul Municipal din Timişoara sunt trei persoane, iar la Spitalul Judeţean sunt alte şase persoane. Din declaraţiile acestora se pare că s-au intoxicat la biserică. La ora actuală, sunt în afara oricărui pericol", a declarat Lucian Mihoc.

Potrivit sursei citate, cele nouă persoane nu s-au intoxicat în urma vreunui incendiu la biserică sau la pensiunea unde au fost cazate, dar pompierii au intervenit pentru a preveni astfel de situaţii.

Iniţial, poliţiştii au avut informaţii că şapte persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în incinta pensiunii, însă când au ajuns la faţa locului au constatat că simptomele de leşin ale victimelor au apărut după ce acestea au stat mai mult timp în biserica din Gearmata Mare.

Până la ora actuală, nu s-a stabilit cauza leşinurilor celor nouă persoane.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Emil Andrei, declarase că şapte persoane au leşinat după ce s-au intoxicat cu gaze provenite de la centrala termică a unei pensiuni din localitatatea Gearmata Mare, de lângă municipiul Timişoara.

"La o pensiune din localitatea Gearmata Mare a fost solicitată intervenţia Ambulanţei şi a pompierilor, după ce şapte persoane au leşinat. Din primele cercetări, se pare că este vorba de o scurgere de gaze de la centrala termică. Mai multe echipaje ale pompierilor, Poliţiei şi Serviciului de Ambulanţă sunt la faţa locului", afirma Emil Andrei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici