Timiş: Tot mai multe persoane care consumă droguri, la spitale, unele au 9-10 ani

Aproape două sute de persoane au ajuns, anul trecut, în unităţile de primiri urgenţe din judeţul Timiş după ce au consumat droguri, printre ele aflându-se şi copii de 9 sau 10 ani, numărul pacienţilor fiind aproape dublu faţă de anii precendenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

473 afișări
Imaginea articolului Timiş: Tot mai multe persoane care consumă droguri, la spitale, unele au 9-10 ani

Timiş: Tot mai multe persoane care consumă droguri, la spitale, unele au 9-10 ani (Imagine: Lorand Vakarcs/ Mediafax Foto)

Directorul Centrului Antidrog Timişoara, Mihaela Tomiţă, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că numărul persoanelor care au ajuns, anul trecut, la unităţile de primiri urgenţe din judeţul Timiş în urma consumului de droguri a fost de 187, cu 82 mai multe faţă de anul anterior şi dublu faţă de anul 2012.

Printre aceste persoane s-au numărt copii de 9 sau 10 ani, a spus Tomiţă.

"Aproape s-a dublat numărul urgenţelor. De exemplu, în 2012 au fost înregistrate 96 de cazuri. Vârsta medie de începere a consumului de droguri este 14-16 ani, dar am avut şi cazuri de copii care s-au drogat la 9 sau 10 ani. Acest lucru reprezintă un semnal extrem de îngrijorător, a scăzut vârsta de debut. De asemenea, se ajunge în situaţii foarte grave, chiar şi anul trecut au fost tineri care au murit din cauza drogurilor, a etnobotanicelor", a spus Mihaela Tomiţă.

Ea nu a putut preciza numărul deceselor cauzate de consumul de droguri, în Timiş, în anul anterior.

Potrivit sursei citate, cel mai consumat drog în Timiş este canabis-ul, urmat de etnobotanice.

În plus, Tomiţă a spus că numărul celor care au solicitat, anul trecut, serviciile instituţiei pe care o conduce a fost de 395. De obicei, cei care solicită ajutorul Centrului Antidrog Timişoara sunt rudele consumatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici