Timişoara: 20 de persoane reţinute până marţi seara în urma descinderilor de la Moraviţa

Un număr de 20 de persoane, printre care mai mulţi poliţişti de frontieră, au fost reţinute până marţi seara, în urma descinderilor de la Punctul de Trecere al Frontierei Moraviţa, fiind acuzate de luare sau dare de mită, precum şi constituirea unui grup infracţional organizat.

2345 afișări
Imaginea articolului Timişoara: 20 de persoane reţinute până marţi seara în urma descinderilor de la Moraviţa

Timişoara: 20 de persoane reţinute până marţi seara în urma descinderilor de la Moraviţa

Potrivit anchetatorilor, până marţi seara, din cele circa 60 de persoane duse la audieri în urma descinderilor de la PTF Moraviţa, 20 au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore, printre acestea numărându-se şi mai mulţi poliţişti de frontieră, contrabandişti sau alte persoane care ar fi avut legătură cu grupul infracţional.

Conform surselor citate, acuzaţiile aduse celor 20 de persoane variază între luare sau dare de mită şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Audierile continuă la ora transmiterii acestei ştiri la sediul DIICOT Timişoara.

Circa 60 de poliţişti de frontieră, dar şi mai multe persoane acuzate de contrabandă se află la audieri la sediul DIICOT Timişoara, printre cei ridicaţi de procurori numărându-se şeful PTF Moraviţa, Gabriel Furcea, dar şi şeful de tură Cristian Sturza. De asemenea, printre cei ridicaţi se numără şi vânzătoarea magazinului din punctul de trecere al frontierei, locul în care s-ar fi desfăşurat tranzacţiile între poliţiştii de frontieră şi contrabandişti.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, mita pentru poliţiştii de frontieră varia între câteva sute de lei şi un euro.

Potrivit DIICOT, contrabandiştii erau structuraţi pe diferite paliere. "Încercând o reducere la maxim a acestor paliere, se pot evidenţia însă două categorii importante: într-o primă categorie se încadrează diferitele grupări constituite pe plan local, cu scopul de a obţine venituri ilicite din activităţile de contrabandă cu ţigări. Fiecare astfel de grupare este alcătuită din mai multe persoane cu roluri clar definite în arhitectura grupului – unii au rolul de a transporta ţigările, alţii de a le depozita, iar alţii au rolul de distribuţie către clienţii finali. Aceste grupări acţionează sub coordonarea unei persoane sau a unui număr restrâns de persoane, cu rol principal în aprovizionarea cu ţigări a grupării din diferite surse. De asemenea, aceste grupări acţionează cu preponderenţă în zona pieţelor agro-alimentare (Iosefin, Badea Cârţan etc.), unde îşi împart zona de comercializare şi aprovizionează şi micii distribuitori din localităţile limitrofe, magazinele de cartier etc. De regulă, nici membrii acestor grupări, nici liderii lor nu au legături de “afaceri” directe cu sursele de furnizare din fostul spaţiu iugoslav (Serbia, Macedonia, Muntenegru). De aceea, în vederea aprovizionării cu ţigări, aceste grupări păstrează legătura, prin intermediul liderilor, cu contrabandiştii din a doua categorie”, arătau procurorii DIICOT.

Conform acestora, a doua categorie este formată din contrabandiştii de anvergură, care lucrează cu grupările zonale, fără însă a fi direct implicaţi: "Aceştia sunt contrabandişti cu <state> vechi, care au ajuns cu timpul la un nivel ce le premite să relaţioneze cu grupările zonale de distribuţie, fără a se mai implica ei înşişi, în mod direct, în activităţile de comercializare finală către clienţi. În aceste condiţii, cercetările penale ajung cu dificultate la această categorie de contrabandişti, context în care aceştia şi-au consolidat în timp poziţia pe piaţă, îşi permit avansarea unor sume importante de bani şi, poate cel mai important, şi-au dezvoltat un sistem propriu de conexiuni”.

Mita pentru un bax de ţigări adus ilegal în ţară era de 50 de euro.

Totodată, în timpul anchetei a reieşit că poliţiştii de frontieră erau chiar responsabili pentru un anume contrabandist.

"A doua modalitate de contrabandă constă în tranzitarea frontierei, pedestru, de către diferite persoane fizice, care nu trebuie supuse unui control amănunţit ca în cazul autoturismelor şi care introduc astfel în ţară cantităţi reduse de ţigări (de ordinul câtorva cartuşe), făcând însă multiple deplasări de acest tip. Ulterior, toate aceste cantităţi de ţigări sunt depozitate în anumite locaţii de pe raza loc.Moraviţa, de unde sunt distribuite apoi în cantităţi mai mari către comercianţii de pe piaţa neagră. Majoritatea poliţiştilor de frontieră asigură protecţia uneia sau mai multor persoane fizice care acţionează în acest mod, astfel încât, cu timpul, s-au structurat anumite grupuri de contrabandişti, care tranzitează frontiera pe tura de serviciu unde şi-au dezvoltat palierul de protecţie”, potrivit DIICOT.

O altă practică la Moraviţa era contrabanda cu produse de lux. De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Moraviţa ar fi fost implicaţi chiar şi în traficul de migranţi, dar şi în ajutarea unor infractori să fugă din ţară, dar poliţiştii de frontieră cereau mită şi persoanelor cu abateri mici, de natură contravenţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici