TITULARIZARE 2011: Subiectele au fost transmise şi preluate de centre în condiţii de securitate

Subiectele la titularizare au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 155 de centre de examen şi de către inspectoratele şcolare judeţene, astfel încât concursul a început conform graficului, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

4596 afișări
Imaginea articolului TITULARIZARE 2011: Subiectele au fost transmise şi preluate de centre în condiţii de securitate

TITULARIZARE 2011: Subiectele au fost transmise şi preluate de centre în condiţii de securitate (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Subiectele aferente concursului cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar de stat au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 155 de centre de examen şi de către inspectoratele şcolare judeţene, aplicându-se procedurile electronice de securitate. Prin urmare, această probă, programată astăzi, 13 iulie, poate începe în condiţii normale, la ora 10.00, conform graficului iniţial", anunţă MECTS într-un comunicat de presă, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX. .

La concurs s-au înscris 38.064 candidaţi, dintre care 4.237 sunt absolvenţi din promoţia 2011. Numărul total de posturi didactice/catedre vacante titularizabile este de 4.471 , iar de posturi didactice/catedre vacante/rezervate netitularizabile - 42.731.

Cele mai căutate discipline sunt educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba şi literatura franceză, religie ortodoxă, biologie, a precizat sursa citată.

Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se face pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, conform programelor specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic.

Proba scrisă cuprinde subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Pentru proba scrisă, MECTS elaborează minimum trei variante de subiecte, din care se alege prin tragere la sorţi numărul variantei pentru proba scrisă şi al variantei de rezervă. Securizarea lucrărilor, în vederea evaluării acestora, se face prin cod de bare asociat fiecărui candidat.

Conform Metodologiei privind mişcarea persoanlului didactic din învăţământul preuniversitar, concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se desfăşoară miercuri, 13 iulie (ora 10.00). Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce nu poate fi depăşit.

Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii/instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în 18 iulie.

Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora comisiei de rezolvare a contestaţiilor are loc în intervalul 18 - 19 iulie, iar rezultateler finale se afişează în 21 iulie.

Prima etapă de repartizare - repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centre de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7.00, pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se face în 22 şi 25 iulie.

Pentru a doua etapă de repartizare - repartizarea la nivel naţional a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7.00, pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă în perioada 27 - 28 iulie 2011 candidaţii interesaţi depun opţiuni la centrele de concurs unde s-au înscris. În data de 29 iulie 2011 se realizează repartizarea computerizată la nivel naţional, în baza opţiunilor depuse de candidaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici