Toader, curios ce calificativ a primit Lazăr de la CSM/ Cum ar putea fi revizuite toate probele din dosarele realizate pe baza protocoalelor/ Despre OUG 6: A primit aviz de la SRI şi CSAT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a cerut de la CSM, marţi, o situaţie privind evaluările lui Augustin Lazăr din ultimii trei ani, pentru a afla dacă a fost evaluat şi care a fost calificativul pe care procurorul general l-a primit.

1104 afișări
Imaginea articolului Toader, curios ce calificativ a primit Lazăr de la CSM/ Cum ar putea fi revizuite toate probele din dosarele realizate pe baza protocoalelor/ Despre OUG 6: A primit aviz de la SRI şi CSAT

Toader anunţă că a cerut la CSM situaţia din ultimii trei ani privind evaluările lui Lazăr

„Dincolo de evaluarea care este în desfăşuare, procurorul general îşi face şi o autoevaluare. După statut, orice magistrat este supus periodic unei evaluări cu calificative, de regulă sunt de foarte bine. Procurorul general, în ultimii trei ani, nu a avut o astfel de evaluare din partea nimănui. Azi am cerut la CSM să comunice dacă procurorul general, care e procuror ca ceilalţi, dincolo de funcţie, iar funcţiile sunt temporare. Dacă a avut o astfel de evaluare, să îmi dea o copie să văd cine l-a evaluat şi calificativul pe care l-a primit”, a declarat ministrul Tudorel Toader, la Antena3.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat la finele lunii august, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de către procurorul general, Augustin Lazăr.

Cum ar putea fi revizuite toate probele din dosarele realizate pe baza protocoalelor

Tudorel Toader a declarat că există în Camera Deputaţilor un proiect prin care se analizează Ordonanţa 6 din 2016, care a stat la baza încheierii protocolului din acelaşi an, între PÎCCJ şi SRI, iar dacă actul normativ va fi respins, toate probele din dosare vor fi revizuite.

„În Camera Deputaţilor se află un proiect de lege care analizează Ordonanţa 6 ce a permis aceste echipe mixte şi aceste protocoale. Am înţeles că e posibil ca ordonanţa să fie respinsă, dacă respingi ordonanţa, e echivalentul unei modificări substanţiale printr-o altă ordonanţă de urgenţă. E important ca legiuitorul să stabilească ce se întâmplă cu efectele juridice (...) Dacă pică ordonanţa, legea trebuie promulgată de preşedinte şi produce efecte de la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Posibil ca preşedintele să o atace la CCR. Se respinge ordonanţa, legiuitorul trebuie să spună ce se întâmplă cu efectele juridice pe care ordonaţa le-a produs. Dacă legiuitorul spune că se menţin efectele... dar dacă le anulează, atunci ne întoarcem la ce spuneam, în sensul că toate probele soluţionate prin echipe mixte vor fi supuse revizuirii”, a declarat Tudorel Toader, la Antena3.

Despre OUG 6 din 2016: A primit aviz de la SRI şi CSAT

Ministrul Justiţiei a declarat că Ordonanţa 6 din 2016, cea care a stat la baza protocolului încheiat în acelaşi an între PÎCCJ şi SRI, a fost avizat de CSAT şi de Serviciul de Informaţii, aspect pe care, spune el, nu l-a mai întâlnit până în prezent.

„Ordonanţa care a permis constituirea acestor echipe mixte, încheierea protocoalelor a primit aviz de la SRI, de la CSAT. (...) A primit aviz şi de la CSAT. L-a cerut şi l-a primit. Aşa scrie în documentaţie. 10 martie 2016, am făcut public. Pe 10 l-a cerut, pe 10 l-a primit. Se numeşte operativitate şi loialitate faţă de valorile constituţionale, cu ghilimelele de rigoare. (...) Nu pot pretinde că le-am auzit pe toate, dar de aşa ceva nu am mai auzit”, a spus Tudorel Toader, la Antena3.

„Ordonanţa de urgenţă are puterea juridică precum o lege şi atunci nu putem spune dacă o lege e legală, dar putem discuta dacă ea e constituţională. Cel care cere nu e vinovat, poate nu ştie, poate încearcă, dar problema e la cel care îl dă. Cum dau eu aviz într-o problemă care nu e de competenţa mea? Şi, sigur, eu am repetat şi cât voi fi ministru voi mai repeta când voi avea ocazia că o regulă elememtară minimală şi de bază e aceea de a ne cunoaşte competenţele şi de a ni le respecta. Dacă nu le cunoaştem, atunci nu avem cum să le respectăm, dar e posibil să le cunoaştem şoi şă nu le respectăm. Sunt două condiţii cumulative. CSAT-ul a dat dezlegare SRI-ului să intre în activitatea asta, aşa se traduce”, a mai subliniat Tudorel Toader.

Directorul SRI Eduard Hellvig a spus, la finele lunii august, că a încheiat protocolul secret din 2016 în baza legii şi că l-a denunţat la scurt timp pentru că putea să aplice legea şi fără a se stabili prin protocol relaţionarea dintre Parchet şi Serviciu.

Trebuie să fii rupt de realitate să mă acuzi că am ceva de ascuns cu protocoalele, în condiţiile în care am ordonat auditul cu privire la existenţa protocoalelor înainte ca subiectul să fie în dezbatere publică. S-a presupus că e un abuz al SRI. Personal, înţeleg ce înseamnă abuzul statului împotriva cetăţenilor săi şi voi lupta până în ultima zi împotriva abuzurilor, indiferent de cine le face.(...) De ce l-am semnat? Ordonanţa 6 din 2016 a impus să semnăm protocolul cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor noastre. De ce l-am denunţat? Am spus mai devreme, auditul intern a arătat că putem să ne exercităm atribuţiile în baza legii fără aceste protocoale asigurând securitatea naţională a României. Personal, nu am nimic de ascuns. E un proces de transparenţă şi normalitate pe care l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga acest lucru", a declarat Eduard Hellvig, directorul SRI, într-o declaraţie de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici