Trafic îngreunat de zăpadă în zona montană din judeţele Vâlcea şi Gorj

Trafic îngreunat de zăpadă, sâmbătă seara, pe DN7A, în judeţul Vâlcea, dar şi pe DN67C Novaci – Rânca, în judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţei Române.

2326 afișări
Imaginea articolului Trafic îngreunat de zăpadă în zona montană din judeţele Vâlcea şi Gorj

Trafic îngreunat de zăpadă în zona montană din judeţele Vâlcea şi Gorj (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

În judeţul Vâlcea, a nins abundent, sâmbătă, pe DN7A, în zona Vidra - Obârşia Lotrului, iar pe carosabil s-a depus un strat de zăpadă care măsura aproximativ 20 de centimetri, transmite Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În zona Vidra, un autoturism cu tracţiune pe spate nu a mai putut înainta, iar traficul rutier a fost întrerupt temporar. În zonă s-a acţionat cu patru utilaje de deszăpezire, anunţă sursa citată.

Autorităţile au intervenit cu patru utilaje de deszăpezire şi în judeţul Gorj, acolo unde a nins pe DN67C Novaci - Rânca.

Meteorologii au emis o atenţionare de ploi, vânt şi ninsori la munte, valabilă până duminică la ora 14.00. Potrivit meteorologilor, rafalele de vânt vor atinge viteze de 60-65 km/h.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici