Traficul de pasageri în creştere cu 34% pe Aeroportul Cluj. Trebuie rezolvată problema parcărilor

Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj a înregistrat în primul trimestru al anului un trafic de pasageri cu 34 % mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă directorul David Ciceo spune că va fi nevoit să refuze aeronave dacă nu se va rezolva parcările pentru acestea.

176 afișări
Imaginea articolului Traficul de pasageri în creştere cu 34% pe Aeroportul Cluj. Trebuie rezolvată problema parcărilor

Traficul de pasageri în creştere cu 34% pe Aeroportul Cluj. Trebuie rezolvată problema parcărilor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat, miercuri, la o ceremonie de aniversare a 83 de ani de la înfiinţarea aeroportului, că trendul ascendent înregistrat anul trecut este continuat şi în primul trimestru al acestui an, "când se înregistrează un trafic total de pasageri cu 34% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”.

"Estimăm că în acest an vom transporta peste 1,3 milioane de persoane, în creştere cu 10 la sută faţă de anul 2014, ceea ce va constitui, pentru noi, un record. Traficul de pasageri pe aeroportul clujean a crescut continuu în ultimii ani, după ce am reuşit în 2010 să depăşim un milion de pasageri transportaţi. La ora actuală, ne situăm pe locul al doilea la nivel naţional, cu un trafic de pasageri de 1,18 milioane de persoane, după Aeroportul Otopeni. Trendul ascendent înregistrat în 2014 este continuat şi în primul trimestru al acestui an, când se înregistrează un trafic total de pasageri cu 34% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a spus Ciceo.

Potrivit acestuia, începând cu programul de vară 2015, Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj va creşte numărul de frecvenţe al destinaţiilor operate şi vor fi reluate zborurile turistice.

"Destinaţiile care beneficiază de frecvenţe suplimentare sunt Barcelona, Bologna, Dortmund, Koln, Londra, Madrid, Milano, Paris, Roma, Valencia şi Zaragoza. Vom avea zboruri charter spre destinaţii de vacanţă din Turcia, Grecia, Spania, Egipt şi Tunisia”, a spus David Ciceo.

Directorul aeroportului clujean a adăugat că principala problemă cu care se confruntă instituţia este lipsa locurilor de parcare pentru avioane, aspect care se va reglementa anul viitor.

"Dacă nu vom extinde locurile de parcare, vom fi nevoiţi să refuzăm aeronave. Acum pot parca opt aeronave mari şi două mici, şi avem nevoie pentru anul viitor de loc pentru alte două aeronave mari”, a declarat Ciceo.

Aeroportul Civil din Cluj a fost înfiinţat în 1 aprilie 1932, iar un an mai târziu a fost operat primul zbor regulat de pasageri spre Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici