Traficul feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu a fost reluat după aproximativ trei ore

Traficul feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, blocat, vineri dimineaţă, după ce un tren InterRegio a lovit un tir ajuns pe calea ferată, a fost reluat după aproximativ trei ore de la producerea accidentului.

492 afișări
Imaginea articolului Traficul feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu a fost reluat după aproximativ trei ore

Trafic feroviar blocat între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu după ce un tren a lovit un tir

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, traficul rutier pe DN 7, în zona comunei Racoviţa, unde şoseaua este situată lângă calea ferată, a fost blocat pentru o perioadă scurt de timp pentru a permite unei macarale de mare tonaj să ridice autotrenul de pe calea ferată.

"Tirul era încărcat cu 18 tone de fasole, dar si cu orez, iar în urma accidentului marfa s-a împrăştiat în zona terasamentului. După aproape trei ore, traficul feroviar între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea a fost reluat, tirul a fost scos de o macara de pe terasament, iar trenul s-a pus în mişcare", a declarat reprezentantul Poliţiei.

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, în jurul orei 6.00, în comuna Racoviţa, pe o porţiune unde calea ferată este aproape de şosea, după ce şoferul unui tir care circula pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, a pierdut controlul volanului într-o curbă, autotrenul ajungând pe calea ferată.

Tirul a fost lovit de trenul InterRegio 2066 Sibiu-Râmnicu Vâlcea, în care se aflau aproximativ 30 de pasageri. Niciunul dintre călători nu a fost rănit, însă şoferul a suferit leziuni uşoare, fără a fi necesară transportarea sa la spital.

Cei aproximativ 30 de pasageri din tren au coborât şi au mers la maşini de ocazie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici