Trei persoane care au căzut în lacul Siutghiol căutate de reprezentanţi ai ISU "Dobrogea"

Trei persoane au căzut, miercuri seară, în lacul Siutghiol, din judeţul Constanţa, la ora transmiterii acestei ştiri ele fiind căutate de către reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", transmite corespondentul MEDIAFAX.

671 afișări
Imaginea articolului Trei persoane care au căzut în lacul Siutghiol căutate de reprezentanţi ai ISU "Dobrogea"

Trei persoane care au căzut în lacul Siutghiol căutate de reprezentanţi ai ISU "Dobrogea" (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor ISU "Dobrogea"", miercuri seară, la ora 16.52, prin Serviciul de urgenţă 112 s-a primit un apel că trei persoane au căzut în lacul Siutghiol, în zona Butoaie, din staţiunea Mamaia.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU "Dobrogea", ambulanţe şi echipaje SMURD, iar până la ora transmiterii acestei ştiri au fost lansate deja două bărci şi urmează să fie lansată şi a treia, operaţiunea de căutare şi salvare fiind dificilă în condiţiile în care lacul este îngheţat.

Din primele informaţii reiese că cele trei persoane ar fi intrat pe lacul îngheţat, iar gheaţa ar fi cedat sub greutatea acestora.

Accidentul are loc în aceeaşi zonă în care, în 15 decembrie 2014, s-a prăbuşit un elicopter SMURD cu patru persoane la bord, care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici