Trei români reţinuţi în dosarul deschis după reportajul realizat de Sky News

Trei bărbaţi cercetaţi în dosarul legat de reportajul realizat de postul tv britanic Sky News au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, urmând să fie duşi vineri în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, anunţă DIICOT.

6239 afișări
Imaginea articolului Trei români reţinuţi în dosarul deschis după reportajul realizat de Sky News

Trei români reţinuţi în dosarul deschis după reportajul realizat de Sky News

Pantics Levente, Pantics Csaba Atilla şi Szanto Aurelian, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare, au fost duşi în arestul Poliţiei Capitalei, vineri urmând să fie duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

"Au fost reaudiaţi toţi inculpaţii, iar faţă de clientul meu, domnul Pantics Atilla Szaba, s-a luat măsura reţinerii, urmând ca mâine dimineaţă să se decidă dacă se va sesiza şi instanţa de judecată. Deocamdată, e singurul reţinut din acest dosar, dar bănuiesc că şi ceilalţi vor fi reţinuţi. Sunt trei acuzaţii: constituire de grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicare de informaţii false", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Marcel Vrabie, apărătorul unuia dintre cei reţinuţi.

Toţi cei trei români sunt acuzaţi de complicitate la "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională", infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Jurnalistul Sky News Stuart Ramsay a reiterat, joi seară, că reportajul despre presupuşii traficanţi de arme din România este real, întrebându-se de ce l-ar cerceta autorităţile pentru expunerea unei situaţii ilegale.

"Nu s-a făcut nicio plată; armele şi reportajul, reale; erau arme de vânzare; niciun scenariu; nicio minciună; nicio înscenare; sunt indivizi reţinuţi", a transmis Stuart Ramsay prin Twitter.

"Nu mă pot opri din râs. De ce ar putea fi pus sub acuzare cineva pentru dezvăluirea unei situaţii ilegale!? Este real. Treziţi-vă!", a adăugat Ramsay.

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat miercuri că, în cadrul anchetei, se confirmă existenţa unui scenariu în legătură cu materialul difuzat de Sky News.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că legătura dintre jurnaliştii britanici şi cei care apar în filmarea Sky News ar fi fost intermediată de Szanto Aurelian Mihai, un freelancer român în vârstă de 40 de ani care s-ar fi stabilit în Marea Britanie în urmă cu şapte ani. Aceleaşi surse precizează că totul ar fi fost un scenariu pus la cale de jurnaliştii britanici, românii care apar în imagini fiind plătiţi şi instruiţi în legătură cu replicile pe care să le spună. De asemenea, acestora li s-ar fi cerut să poarte haine de tip militar. Suspiciunile procurorilor ar fi fost confirmate de intermediar la audieri. Szanto Aurelian a declarat că a fost păcălit şi că i s-ar fi spus că este vorba despre un reportaj cu personaje fictive, informaţii ce ar fi urmat să fie anunţe la difuzarea materialului.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, la Sibiu, că atitudinea Sky News în ce priveşte reportajul despre presupusul trafic ilegal cu arme de foc din România i se pare "inadmisibilă" şi a transmis ambasadorului României la Londra că vrea "o poziţie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici