- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Trenurile ajung în Gara de Nord cu întârzieri de până la 30 de minute
Trenurile care circulă spre Bucureşti ajung în Gara de Nord cu întârzieri de maximum 30 de minute, din cauza ninsorii viscolite, în prezent nefiind linii închise, dar traficul feroviar în judeţele avertizate cu cod galben se desfăşoară cu restricţii de viteză, a anunţat, joi dimineaţă, CFR SA.
Trenurile ajung în Gara de Nord cu întârzieri de până la 30 de minute (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
În partea de sud a ţării circulaţia feroviară se desfăşoară, joi dimineaţă, în condiţii de iarnă, întârzieri mai mari fiind înregistrate la trenurile care circulă pe raza Regionalei CF Bucureşti, precizează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA într-un comunicat de presă.
Astfel, din cauza ninsorii viscolite, trenurile care au ca staţie finală Gara de Nord înregistrează întârzieri de maximum 30 de minute la destinaţie.
În prezent, nu există linii închise, dar viteza trenurilor care circulă în judeţelor avertizate cu cod galben a fost adaptată la condiţiile meteo de ninsori şi vânt, a precizat sursa citată.
Comandamentele de iarnă locale, care au fost activate miercuri, de la ora 22.00, monitorizează permanent traficul feroviar.
Călătorii pot obţine informaţii despre întârzierile în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la numărul de telefon 021/9521.
Bucureştiul şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea sunt sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt până joi, la ora 20.00.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





E, hai. Maximum 30 de minute? Aia e intarzierea cand NU e ninsoare, daca ai noroc. Acum o sa se numere intarzierile in ore. Eu am facut 6 ore intre Bucuresti si Brasov saptamana trecuta, si era vreme frumoasa.
In sudul Suediei au fost intarzieri de peste 4 ore, in Finlanda peste 28% , au avut preobleme, recordul fiind undeva in centru unde trenul nu a circulat 48 de ore, deci" ziaristii lui vadim", sunt si la altii probleme ....