Tribunalul Bucureşti analizează cererea de intrare în insolvenţă a FC Dinamo la 28 mai

Tribunalul Bucureşti a stabilit ca termen data de 28 mai pentru analizarea solicitării SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează gruparea de fotbal condusă de Ionuţ Negoiţă, privind deschiderea procedurii de insolvenţă.

158 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti analizează cererea de intrare în insolvenţă a FC Dinamo la 28 mai

Tribunalul Bucureşti analizează cererea de intrare în insolvenţă a FC Dinamo la 28 mai (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Instanţa va analiza cererea FC Dinamo şi în cazul în care o va accepta va numi un administrator judiciar. Acesta din urmă va întocmi tabelul preliminar de creanţe până la un termen stabilit de Tribunalul Bucureşti, se arată pe site-ul tmb.ro.

Dosarul cu numărul 16020/3/2014 a fost înregistrat la 13 mai de gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare la Tribunalul Bucureşti.

FC Dinamo este al cincilea club de Liga I care intră în insolvenţă în ultimii doi ani după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, susţine că singura soluţie pentru ca gruparea pe care o conduce să aibă un viitor este reorganizarea prin insolvenţă."O nouă datorie de câteva milioane a apărut din senin. Este vorba despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani. În condiţiile în care, aproape în fiecare săptămâna din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii făcute în trecut şi lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces, fie şi doar pentru a află odată pentru totdeauna care este proporţia reală a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo", a declarat, miercuri, Negoiţă.

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar majoritar la FC Dinamo, în luna martie 2013, după ce a preluat pachetele deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.

Negoiţă a intrat în acţionariatul grupării dinamoviste la începutul lunii august 2012, când a cumpărat, pentru o sumă de "câteva milioane" de euro, un pachet de 30 la sută din acţiunile clubului rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea. O proporţie de 10 la sută din acţiunile FC Dinamo se află în portofoliul vechii societăţi care a administrat gruparea "alb-roşie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici