Tudorel Toader a discutat cu românul condamnat la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri în Malaezia

Ministrul Tudorel Toader, a discutat, în cadrul vizitei în Malaezia, cu Ionuţ Alexandru Gologan, românul condamnat, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri şi arestat din 2012, potrivit Ministerului Justiţiei.

7515 afișări
Imaginea articolului Tudorel Toader a discutat cu românul condamnat la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri în Malaezia

Tudorel Toader a discutat cu românul condamnat la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri în Malaezia

"În închisoarea Bentong se află încarcerat Ionuţ Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 şi condamnat în prezent, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri. Delegaţia română a purtat discuţii cu cetăţeanul român condamnat, exprimând susţinerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislaţiei celor două state, în cadrul juridic iniţiat prin semnarea Memorandumului", se arată într-un comunicat de presă al ministerului Justiţiei, remis MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Întrevederea cu conducerea închisorii Bentong a avut loc la sediul penitenciarului, din statul Pahang, iar discuţiile s-au purtat, cu precădere, pe problematica specifică sistemului penitenciar din România şi Malaezia.

De altfel, în cadrul vizitei, Tudorel Toader şi procurorul general al Malaeziei, Tan Sri Dato’ Sri Haji Mohamed Apandi bin Ali, au semnat Memorandumul de Înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaeziei privind activităţi de cooperare juridică, având în vedere că un cadru juridic bilateral în materie nu exista până acum.

Memorandumul prevede diverse forme de cooperare, cum ar fi: schimb de legislaţie, experienţă şi bune practici pe teme de interes comun, vizite reciproce ale reprezentanţilor din diverse instituţii ale sistemului judiciar, promovarea de programe şi proiecte de cooperare în domeniul justiţiei.

"Totodată, prin semnarea acestui instrument bilateral de cooperare urmează a fi impulsionată negocierea tratatelor care să reglementeze cooperarea judiciară în materie penală, respectiv asistenţă judiciară şi extrădare", mai precizează ministerul Justiţiei.

Totodată, a fost agreată o întrevedere la nivel de experţi în România, urmată de vizita Procurorului General al Malaeziei la Bucureşti, în mai 2018.

Curtea de Apel din Putrajaya, Malaysia, a judecat, pe 16 februarie 2015, apelul introdus de Ionuţ Alexandru Gologan, un tânăr de 23 de ani din judeţul Prahova, arestat pentru trafic de droguri şi condamnat la pedeapsa capitală în primă instanţă, pe 16 octombrie 2013, şi a decis respingerea apelului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Românul condamnat la moarte în Malaezia este din comuna Telega (Prahova), iar ultima dată a fost în localitatea natală în vara anului 2012, cu o lună înainte de a fi arestat, a declarat, pe 16 octombrie 2013, pentru MEDIAFAX, primarului localităţii, Ilie Gheorghe precizând că tânărul Ionuţ Alexandru Gologan a plecat apoi în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri. Potrivit acestuia, tânărul provine dintr-o familie dezbinată, fiind crescut de tată şi bunică, după ce mama lui a plecat din Telega în urmă cu mai mulţi ani.

În bagajele tânărului, care lucra ca şofer cu jumătate de normă, au fost descoperite, pe 26 iunie 2012, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, 1.494 de grame de metamfetamină.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici