Video Tudose: Regele Mihai va rămâne în memoria noastră un simbol al demnităţii şi nobleţii

Regele Mihai I va rămâne în memoria noastră, a românilor, un simbol al demnităţii şi nobleţii, prin modul în care şi-a împletit destinul cu evoluţia României moderne, a scris, miercuri, premierul Mihai Tudose pe pagina sa de Facebook.

337 afișări

”Regele Mihai I va rămâne în memoria noastră, a românilor, un simbol al demnităţii şi nobleţii, prin modul în care şi-a împletit destinul cu evoluţia României moderne. Majestatea Sa a înţeles că locul ţării este alături de statele democratice, luptând constant în ultimii zeci de ani pentru a promova interesele europene şi euroatlantice ale României. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.

Premierul Mihai Tudose şi mai mulţi miniştri au ajuns la Castelul Peleş, unde au depus coroane de flori în memoria Regelui Mihai. Reprezentanţii Guvernului au stat aproximativ 5 minute lângă sicriul depus în Holul de Onoare. La plecare, fiecare a semnat în cartea de condoleanţe deschisă pentru oficialităţi lângă intrarea de onoare.

TITLURILE ZILEI

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus miercuri, la ora 11 , în ţară, fiind transferat la Castelul Peleş. Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici